Băsescu, reacție după atacurile lui Geoană: „Nu candida la funcţia de preşedinte dacă nu eşti pregătit să explicit legătura dintre cariera ta la externe şi generalul care la revoluţie a inventat teroriştii din subsolurile Bucureştiului”
Fostul președinte Traian Băsescu a reacționat miercuri în urma atacului lansat de candidatul independent Mircea Geoană, care a folosit în mod repetat apelativul ”Petrov” (numele de turnător la Securitate al lui Băsescu).
Într-un text publicat pe Facebook, Traian Băsescu a reluat acuzația adusă de fostul procuror militar Dan Voinea, care a instrumentat ani buni dosarul Revoluției anticomuniste din decembrie 1989, potrivit căreia tatăl lui Mircea Geoană, general în armata română, ar fi creatorul diversiunii teroriștilor de la revoluția din 1989.
Reacția lui Traian Băsescu
De la Geoană am aflat că aş fi consilierul doamnei Lasconi. Este o minciună. Nu sunt consultantul doamnei Lasconi, dar dacă aş fi, i-aş da câteva sfaturi şi anume:
1. Nu candida pentru funcţia de preşedinte dacă ai primit ca şpagă ceasuri şi te-au chemat cu ele la DNA;
2. Nu candida la funcţia de preşedinte dacă în spaţiul public au apărut filmuleţe cu tine când primeai şpagă/bani ca să garantezi unei persoane un loc eligibil pe listele parlamentare;
3. Nu candida pentru funcţia de preşedinte dacă sunt oameni care au declarat şi continua să declare public direct şi prin soţii, că le-ai cerut şi ai primit personal de la ei sute de mii de Euro ca să-i faci miniştri;
4. Nu candida la funcţia de preşedinte dacă nu poţi explica, cum ai ajuns în primele zile din 1990 angajat în MAE, desi calificarea ta era de inginer;
5. Nu candida la funcţia de preşedinte dacă nu eşti pregătit să explicit legătura dintre cariera ta la externe şi generalul care la revoluţie a inventat teroriştii din subsolurile Bucureştiului – vezi declaraţia procurorului Dan Voinea (poate asta este explicaţia pentru punctul 4)
6. Nu candida la funcţia de preşedinte dacă eşti atât de limitat/prost încât să organizezi plagierea unui text rostit de nepoata lui Trump la Convenţia Republicanilor;
7. Nu candida la funcţia de preşedinte dacă pleci de la premsa că rezultatul poate fi falsificat în favoarea ta. S-a încercat în Romania prin 2009 cu “lucrători autohtoni” şi nu a mers.
Oricum, sfaturile consultanţilor nu sunt obligatorii aşa că, şi dacă aş fi cosultantul doamnei Lasconi aceasta este liberă să nu-mi urmeze sfaturile.
Singura problemă care ar rămâne ar fi aceea că în cazul unei victorii fie ea şi de o noapte, toate cele înscrise la punctele 1 la 7 ar fi pe prima pagină în toată presa din lume şi s-ar referi la NOUL PREŞEDINTE AL ROMÂNIEI.