Băsescu: Până la numirea lui Patapievici la ICR, acesta era utilizat pentru acordarea de sinecuri (VIDEO)

Băsescu: Până la numirea lui Patapievici la ICR, acesta era utilizat pentru acordarea de sinecuri (VIDEO)
Foto: B1 TV

Preşedintele Traian Băsescu a declarat , duminică, la Timişoara, că până la numirea lui Horia-Roman Patapievici şi a lui Mircea Mihăieş în fruntea ICR, instituţia era utilizată „pentru acordarea de sinecuri” şi a arătat că nu a cerut niciodată nimic acestei conduceri.

Traian Băsescu a ţinut să îi mulţumească lui Mircea Mihăieş, precizând că acesta a fost un director adjunct al Institutului Cultural Român care a făcut cinste nu numai Timişoarei, ci şi României.

„A făcut, împreună cu Horia-Roman Patapievici, o excelentă echipă, care a adus ICR la un nivel de respect pe care nu l-a avut niciodată şi care, după schimbarea lor de acolo, s-a prăbuşit”, a susţinut Traian Băsescu.

„Până la numirea lui Roman Patapievici şi a lui Mihăieş în fruntea Institutului, acesta era utilizat pentru acordarea de sinecuri. A fost prima dată, şi o spun public, când am avut o conducere căreia eu, ca preşedinte, nu i-am cerut nimic. Nici să numească pe cineva la post, nici să traducă vreo operă de-a mea, că n-aveam, dar a fost lăsat Institutul, conducerea a impus atâta respect tuturor, încât nimeni nu a îndrăznit să le forţeze mâna, pentru că şi-au făcut treaba excepţional”, a menţionat şeful statului.

„Vine o putere cu 70%, fără respect, şi spune: Se ia de la Preşedinţie, se dă lege şi se mută la Palralement, ca să stăm noi cu picioarele pe acest Institut, care are reprezentanţe în străinătate şi, în loc să trimiţi oameni reprezentativi ai culturii, în fruntea acestor reprezentanţe, sigur că s-au trimis şi aici tot politruci. Asta înseamnă un stat care nu se respectă pe el şi care face din politizare un mod de viaţă pe care îl impune unei populaţii care nu vrea lucrul ăsta”, a spus Băsescu.

Băsescu: Până la numirea lui Patapievici la ICR, acesta era utilizat pentru acordarea de sinecuri

Urmăriți B1TV.ro și pe
`