Băsescu: Nu știu dacă decizia CCR de marți mă face optimist sau nu. Există viață și după referendum

Publicat: 17 08. 2012, 21:13

Prezent vineri la Covasna, președintele suspendat Traian Băsescu a discutat cu jurnaliștii despre decizia Curții Constituționale cu privire la referendumul din 29 iulie.

Eu sunt optimist de felul meu. Nu știu dacă neapărat decizia de marți mă face optimist sau pesimist, pentru mine viața e altfel. Viața nu e o decizie a Curții Constituționale și nu se termină viața marți”, a spus președintele suspendat.

Întrebat dacă există viață și după referendum, Băsescu a răspuns: „Categoric da. (…) Indiferent de decizia Curții Constituționale, bucuroși le-om duce toate”.

Totodată, întrebat dacă vizita sa la Covasna poate fi interpretată ca un gest de simpatie față de secui, președintele suspendat a declarat: „Eu nu am nevoie să fac gesturi de simpatie față de secui, ei știu că sunt președintele care a venit tot timpul în secuime. Da, au specificul lor și îi respect pentru asta și îi apreciez. Și cel mai mult îmi place că oricât ai umbla în Covasna și Harghita, nu vezi nicio palmă de pământ necultivat și am văzut foarte multe case noi, deci oameni care trăiesc în două județe despre care se spune că sunt sărace. Agricultura pare a fi principala ocupație..(…) Asta înseamnă că ceva se întâmplă în cele două județe, ceea ce e extraordinar”.

Președintele suspendat a fost însoțit la Covasna de soția sa, Maria Băsescu.

Traian Băsescu, în vizită la Covasna

http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf

Embed: " onclick="document.getElementById('embed_text_22729').select();" id="embed_text_22729" />