Băsescu, mesaj pentru Shhaideh: Aveţi o reputaţie impecabilă. De aceea, vă rog, nu acceptaţi nominalizarea. Nu fiţi parte a unui joc politic ce nu vă aparţine!
Traian Băsescu a îndemnat-o pe Sevil Shhaideh să nu accepte să fie nominalizată pentru funcția de prim-ministru al României. Liderul PMP a susținut că s-a interesat în Constanța și a aflat că Shhaideh are o reputație impecabilă. Tocmai de aceea o îndemană să nu accepte nominalizarea, deci să nu intre într-un joc politic ce nu îi aparține.
”Pentru Doamna Sevil Shhaideh
Doamnă, recunosc faptul că nu vă cunosc şi dacă, până astăzi, v-aş fi întîlnit pe stradă, n-aş fi ştiut cine sunteţi.
Imediat ce am aflat despre nominalizarea dumneavoastră, am sunat la Constanţa. Mi-am sunat finii tătari (eu le spun fini, ei îmi spun naşul dar şi unii, şi alţii, ştim că la căsătoria lor am fost martori), mi-am sunat cunoştinţe din comunitatea turco-tătară din Constanţa. Toţi au vorbit extraordinar de frumos despre dumneavoastră.
Aveţi o reputaţie impecabilă.
De aceea, vă rog, nu acceptaţi nominalizarea. Nu fiţi parte a unui joc politic ce nu vă aparţine”, a scris senatorul, pe Facebook.