Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni după-amiază, la Palatul Cotroceni, că Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) nu are nicio legătură cu aderarea României la Spaţiul Schengen. Şeful statului susţine că toate condiţiile de intrare în Schengen sunt menţionate în tratatul de aderare. Anul trecut, Traian Băsescu susţinea că raportul intermediar pe MCV se prefigurează a fi un eşec, lucru care „nu ne va ajuta la Schengen”.
„MCV-ul nu are nicio legătură cu accesul României în spaţiul Schengen. Condiţiile de intrare în Schengen sunt menţionate în tratatul de aderare”, a declarat, luni, preşedintele Traian Băsescu.
Comisa Europeană a dat publicităţii concluziile raportului intermediar pe justiţie în cursul zilei de vineri. Acesta arată că România a făcut progrese în lupta anticorupţie, dar că trebuie să concluzioneze mai rapid cazurile de corupţie la nivel înalt.
La mijlocul lunii decembrie a anului trecut, preşedintele Traian Băsescu a discutat la Cotroceni cu liderii partidelor din coaliţia guvernamentală despre Mecanismul de Verificare şi Cooperare şi impactul pe care acesta îl va avea asupra aderării la Spaţiul Schengen.
„Din păcate, în zona CSM se cantonează deja aprecieri negative, ceea ce nu este de natură să ajute România să şteargă impresia că lucrurile merg într-o direcţie bună în ceea ce priveşte MCV, cu impactul de rigoare chiar pe admiterea noastră în spaţiul Schengen”, declara Traian Băsescu pe 13 decembrie 2010.
„Raportul intermediar (pe MCV – n.r.) se prefigurează a fi un eşec, deci nu ne va ajuta la Schengen. Vreau să vă spun foarte clar: de data aceasta politicienii nu mai au nicio responsabilitate”, mai spunea atunci şeful statului.
Băsescu despre MCV, în decembrie 2010