Băsescu, la predarea mandatului către Iohannis: Îi doresc două mandate noului președinte. Transformarea României nu este un proces de 5 ani
Președintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la ceremonia de validare a mandatului lui Klaus Iohannis, că acest moment este unul extrem de important pentru el, arătând că are satisfacția că lasă o țară cu opțiuni clare.
„Pentru mine este un moment extrem de important, este finalizarea a 10 ani de mandat și vă doresc domnule președinte ales ca după primul mandat să fiți în banca din dreapta și fără fostul președinte în stânga, pentru că cine crede că transformarea României este un proces de 5 ani se înșală. În politicul românesc încă există destule resurse pentru pasul înapoi. Este misiunea fundamentală a președintelui să facă să se meargă înainte pe drumul fixat. Am satisfacția că las o țară cu opțiuni clare. Parteneriatul cu SUA, prezența în UE și NATO și credibilitatea pe care ne-am dobândit-o în mod deosebit în NATO”, a afirmat președintele României.
„Am constatat în două mandate că se vor găsi întodeauna în societatea, mas-media românească germenii pasului înapoi și uneori trebuie să forțezi la limită Constituția pentru a te opune, pentru că românii își doresc o țară enormă. Sigur că nu va fi ușor mandatul dvs, vă voi transfera tot ceea ce știu așa cum am stabilit într-o perioadă de tranziție care începe astăzi. Cu domnul Iliescu, schimbul s-a făcut în 15 minute. Acum prin organizarea timpurie a alegerilor avem posibilitatea unei perioade de tranziție în care fiecare consilier să transfere dosarele”, a mai spus Traian Băsescu.
Acesta și-a încheiat discursul, arătând că scorul înregistrat de Iohannis la alegeri arată că „lasă moștenire o țară care are opțiuni de centru -dreapta”.
„Închei mulțumindu-vă pentru un lucru care ținea de data asta de o problemă personală. Nu aș fi vrut ca la sfârșitul mandatului meu stânga să domine toate instiuțiile statului și scorul pe care l-ați înregistrat arată că las moștenire o țară care are opțiuni de centru -dreapta”, a afirmat Băsescu.