Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la finalul summit-ului SEECP, că organizația este una dificlă, însă spre deosebire de reuniunile anterioare, cea de la București a avut un real succes.
„Aș vrea să remarc faptul că summit-ul de azi a fost în sfârști unul de succes, am reușit să adoptăm o declarație, ceea ce nu s-a întâmplat la ultimele două summit-uri. Faptul că s-a reușit acest lucru, revitalizează organizația și face din ea un partener credibil al UE. Este o platformă de lansare pentru țările care doresc să devină membre UE și NATO”, a spus Băsescu.
„SEECP este o organizație dificilă pentru că dincolo de probleme regionale, abordează în interiorul ei și problema bilaterală și multe alte dificultăți atunci când se pune problema unui consens. Acesta a fost și motivul pentru care baia acum, al treilea summit reușește să aibă o declarație comună”, a mai precizat șeful statului.
Preşedintele Traian Băsescu a găzduit, miercuri, la Palatul Cotroceni, Summit-ul şefilor de stat şi de guvern din statele participante la Procesul de Cooperare din Europa de Sud-Est (SEECP).
La Summit au participat cele 12 state membre din regiune: Republica Albania, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Republica Croaţia, Republica Elenă, Republica Turcia, Republica Serbia, Republica Slovenia, Republica Moldova, Muntenegru şi Fosta Republica Iugoslavă a Macedoniei.