Traian Băsescu: Iohannis trebuie sprijinit pentru că România intră într-un derapaj (VIDEO)

Publicat: 31 05. 2018, 21:20

Fostul preşedinte Traian Băsescu a tras un semnal de alarmă avertizând că România se pregăteşte să intre într-un derapaj iar preşedintele Klaus Iohannis trebuie sprijin pentru a nu fi probleme nici în politica externă şi nici în justiţie ca urmare a deciziei CCR.

„Eu cred că preşedintele trebuie sprijinit pentru că ţara se pregăteşte să intre într-un derapaj pe politică externă. Şi odată intrată în derapaj de politică externă este în derapaj de securitate. Sunt legate politica externă şi securitatea şi de asta sunt la preşedinte amândouă şi nu una la cineva şi alta la altcineva. Şi pe justiţie după decizia pe care eu o consider neinspirată a CCR, chiar dacă sunt argumente frumos scrise, dar trebuie citit argumentul odată cu Constituţia, nu doar trimitere la articole din Constituţie”, a afirmat Traian Băsescu.

De asemenea, fostul președinte l-a îndemnat pe Klaus Iohannis să apeleze la un referendum privind justiția pentru că decizia luată prin vot va trebui să fie pusă în practică.

Traian Băsescu a subliniat că nu persoana lui Kovesi este acum importantă ci faptul că prin această decizie este afectată poziția de președinte și autoritatea acestuia.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.