Băsescu: Iohannis a ratat un bun moment de a transmite copiilor respectul pentru istoria românilor. Prin ceremonia întârziată de la Senat ne arătăm lumii întregi ca un stat fără reguli
Președintele Klaus Iohannis a ratat o bună ocazie de a transmite copiilor respectul pentru istoria românilor, a susținut fostul președinte Traian Băsescu, într-o postare pe contul personal de Facebook.
”Preşedintele Iohannis a ratat! Preşedintele Iohannis a ratat un moment în care putea transmite copiilor şi nepoţilor noştri respectul pentru istoria românilor!
Pe toţi ne-a durut sufletul de drama de la Colectiv. Sau de drama de la Paris. Dar niciodată aceste tragedii nu justifică anularea recepţiei Preşedintelui de Ziua Naţională”, a scris Băsescu.
Acesta a mai susținut că președintele trebuie să țină cont de istoria țării sale și are obligația de a cinsti memoria celor care au căzut la datorie în timpul Primului Război Mondial. Totodată, mai susține Traian Băsescu, prin ceremonia organizată prea târziu la Senat ne arătăm lumii ca un stat fără respect pentru propria istorie.
”Preşedintele României are obligaţia să ţină cont de istoria ţării sale şi să cinstească atât Marea Unire, cât şi memoria celor 880.000 de soldaţi şi 250.000 de civili români care au căzut la datorie în Primul Război Mondial. Fără jertfa lor, Marea Unire nu era posibilă!
Prin ceremonia (întârziată) de la Senat, ne arătăm lumii întregi ca un stat fără reguli şi respect pentru propria istorie!”, a mai scris fostul președinte.