Băsescu, înainte de plecarea la Consiliul European: Ar fi păcat să trimitem acolo un începător

Publicat: 24 10. 2013, 09:57

Președintele Traian Băsescu a prezentat, joi, de pe Aeroportul Otopeni, înainte de a pleca la reuniunea Consiliului European, principalele subiecte de interes pentru România, enumărând dezvoltarea economiei digitale, reglementarea pieței unice digitale a UE, situația economică socială privind reducerea șomajului în rândurile tinerilor și importanța parafării acordului de asociere a Republicii Moldova la UE.

”Un subiect este legat de dezvoltarea economiei digitale, unul din elemente de interes pentru noi fiind extinderea rețelei de bandă lalrgă, care în România se află în plin proces, având una din cele mai mari creșteri din UE. Dar nivelul este sub cel de acoperire al statelor dezvoltate. De asemenea, extrem de importantă va fi abordarea comunicațiilor în sistemul 4G, lucru care în România a început să se întâmple. Aici însă avem o mare problemă, decalajul fiind tot mai puternic între sectorul privat, capabil să extindă rețelele 4G și administrație, faptul că nu se produce acea cuplare a capacității administrației de a valorifica extinderea rețelei de bandă largă. Este un lucru asupra căruia Guvernul trebuie să mediteze și să acționeze. Serviciile oferite de instituțiile statului, serviciile digitalizate, sunt mult mai puține decât ce ar putea să ofere statul, adeverințe, cuplarea bazelor de state, avem un foarte slab nivel al interconectății între bazele de state”, a explicat șeful statului.

Acesta a menționat reglementarea realizării pieței unice digitale a UE drept o problemă extrem de importantă pentru compatibilizarea rețelelor din statele membre.

Un alt subiect care va fi abordat în cadrul Consiliului European se va referi la măsurile necesare pentru reducerea șomajului în rândurile tinerilor, Traian Băsescu spunând că România are trei regiuni introduse în stimularea creării locurilor de muncă.

”Un alt subiect al discuțiilor de azi și mâine este legat de continuarea proceselor de reformă ale uniunii economice și monetare. Este vorba de tratatul fiscal și statele vor trebui să prezinte stadiul de ratificare a tratatului, dar și proiecția de implementare a tratatului fiscal și pașii înainte pentru realiarea uniunii bancare”, a completat președintele Băsescu. 

Acesta nu a uitat să-i răspundă premierului Ponta, care a subliniat faptul că tematica acestui Consiliu este domeniul IT, iar despre acest sector numai Guvernul poate să se pronunțe. (Detalii AICI)

”Aș face o singură remarcă cu privire la nevoia unor cunoscători în ale digitalizării la acest Consiliu. Să știți că nu știu un șef de stat sau membru al Consiliului care să vină din economia digitală, toți sunt oameni politici, Consiliul European nu ia decizii tehnice, acestea se iau în Consiliul UE. Guvernele sunt cu guvernele, Consiliul European este cu oamenii politici. Vreau să reamintesc celor care cred că viața a început o dată cu ei că sunt unul dintre șefii de stat care au contribuit la realizarea agendei UE 2020 în care unii din pilonii esențiali este digitalizarea. Ar fi fost păcat să trimitem acolo un începător”, a conchis Băsescu.

Basescu ataca mandatul cerut de Ponta pentru Consiliul European