Băsescu: Îmi pare rău pentru ce a păţit Năstase, nu şi-a vândut ţara, a fost condamnat pentru o găinărie

Publicat: 14 02. 2013, 23:56

Preşedintele Traian Băsescu declarat, joi, în emisiunea „Sub semnul întrebării”, de pe B1 TV, că regretă ce i s-a întâmplat lui Adrian Năstase, precizând că fostul premier a fost condamnat „pentru o găinărie”, dar acesta are şanse să revină în politică şi să fie important, problema fiind dacă îl vrea PSD.

„Nu, sincer nu-mi lipsește pentru că a fost foarte activ în relația cu mine de când a avut necazul încarcerării. Nu treceau 3 zile să nu-mi dedice un aticol pe blog. Probabil lui Dragnea, dacă nu l-a înjurat, i-o fi dor. Îmi pare rău de ce i s-a întâmplat. Nu că nu merita, ci pentru ce a fost pentru România, fost un prim-ministru care a încheiat negocierile cu Uniunea Europeană, a ținut bine în mână guvernul”, a spus președintele.

De asemenea, el a precizat că Năstase are potențial să revină în politică.

„Știu miniștri de Finanțe care au fost în pușcărie în guverne actuale în UE. Năstase nu și-a vândut țara a fost condamnat pentru o găinărie. Astea ți le poate ierta electoratul. Năstase are potențial să revină în viața poltiică, problema este cât și-l dorește partidul în viața politică din nou”, a mai spus președintele.

Băsescu: Nu mi-e dor de Adrian Năstase

http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf

Embed: