Băsescu: Îmi doresc să fiu chemat la parchet să explic de ce consider că e o lovitură de stat
Preşedintele suspendat Traian Băsescu, a declarat, vineri seară, la o emisiune televizată, că îşi doreşte să fie chemat la parchet pentru a explica de ce consideră că ceea ce s-a întâmplat în România reprezintă o lovitură de stat.
Băsescu a ținut să precizeze că până la momentul depunerii plângerii penale de către USL împotriva sa şi altor persoane, el nu a folosit sintagma „lovitură de stat”. Preşedintele suspendat a declarat că, atunci când a fost la Curtea Constituţională pentru sesizarea sa după suspendarea din funcţie, a discutat despre faptul că în România are loc o lovitură de stat.
„Îmi doresc să fiu chemat la Parchetul General să explic de ce consider că este o lovitură de stat„, a spus Traian Băsescu, potrivit Mediafax.
Joi, USL a depus Parchetul ICCJ o plângere penală împotriva preşedintelui suspendat Traian Băsescu şi a altor 14 persoane, pentru „răspândire de informaţii false”, pentru „defăimarea” ţării şi a naţiunii şi pentru „periclitarea siguranţei economiei naţionale şi a stabilităţii monedei”.