Într-un comunicat emis vineri de administrația prezidențială, referitor la învestirea lui Puiu Hașotti în funcția de ministru al Culturii, se arată că cererea președintelui Traian Băsescu de verificare a candidatului cu funcția de ministru are un temei legal.
În documentul citat, purtătorul de cuvânt al administrației prezidențiale a făcut mai multe precizări referitoare la declarațiie mai multor lideri USL privind scrisoarea președintelui Traian Băsescu, prin care șeful statului i-a cerut premierului „să transmită, până la data depunerii jurământului de învestitură a domnului Puiu Hașotti în funcția de ministru al Culturii și Patrimoniului Național, o declarație pe propria răspundere a ministrului desemnat care să ateste că teza sa de doctorat și celelalte opere științifice nu constituie plagiat”.
„(1) Dreptul președintelui României de a verifica corespunderea candidatului cu funcția de ministru are ca temei legal Decizia 356 din 2007 a Curții Constituționale a României. Decizia prevede următoarele: „Aceste audieri privesc corespunderea pentru funcţie a candidaţilor propuşi de primul-ministru privitor la pregătirea generală, pregătirea în specialitatea domeniului, experienţa în materie, instruirea şi aptitudinile pentru funcţia în domeniu, reputaţia neştirbită şi moralitatea, condiţii necesare şi indispensabile funcţiei de ministru. (…) Procedurile realizate de comisiile permanente parlamentare privind corespunderea candidatului pentru funcţia propusă, în cazurile alin. (1) şi (3) trebuie avute în vedere de Preşedintele României în cazul remanierii guvernamentale prevăzută de alin. (2) al aceluiaşi Art. 85 şi pe aceste temeiuri Preşedintele României are îndreptăţirea de a verifica corespunderea candidatului pentru funcţia propusă, în raport de aceleaşi condiţionări-criterii menţionate anterior, şi poate solicita motivat o altă propunere din partea primului-ministru.”, se arată în comunicat al administrației prezidențiale.
Administraţia prezidenţială a calificat interpretarea potrivit căreia preşedintele Băsescu ar condiționa învestirea lui Puiu Haşotti în funcţia de ministru drept „rău-voitoare” şi neconformă cu textul scrisorii trimise premierului.
„– (2) Interpretarea că președintele României condiționează învestirea domnului Puiu Hașotti în funcția de ministru al Culturii și Patrimoniului Național este rău-voitoare și neconformă cu textul scrisorii prin care președintele României a solicitat prezentarea unei asumări scrise de către domnul Puiu Hașotti care să ateste că teza sa de doctorat și celelalte opere științifice nu constituie plagiat”, se mai arată în documentul citat.
Totodată, potrivit comunicatului, cererea președintelui are la bază un „impact major” asupra țării, generat de acuzațiile recente aduse la adresa unor membrii ai Guvernului.
„– (3) Solicitarea președintelui României are la bază impactul major negativ asupra României în plan intern și internațional generat de recentele incidente cu privire la posibilele acte de plagiat de care sunt acuzați o parte dintre membrii Guvernului României”, se mai precizează în document.
În același comunicat se arată că „președintele României salută declarația publică a domnului Puiu Hașotti, făcută joi, 21 iunie 2012, prin care afirmă că a semnat o declarație pe proprie răspunde în care a garantat că publicațiile menționate în propriul său CV nu sunt susceptibile de plagiat. Președintele României salută și declarația publică a domnului Puiu Hașotti, făcută vineri, 22 iunie 2012, prin care a afirmat că a depus declarația la Cabinetul Prim-Ministrului României„.
Șeful statului i-a cerut premierului Victor Ponta, joi, într-o scrisoare, ca Puiu Haşotti să declare pe propria răspundere că teza de doctorat a acestuia şi celelalte opere ştiinţifice nu constituie plagiat.
Ponta a declarat că nu există Constituție și în nicio lege o asemenea condiție pentru învestirea unui ministru. Premierul a adăugat totuși că este dispus să accepte cererea președintelui, dacă acesta îi va arăta care este temeiul legal al acestei cereri.