Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a declarat că liderul PSD, Liviu Dragnea, îi dădea în trecut brânci lui Victor Ponta, dar acum îl vrea înapoi. Acesta a adăugat că partidul social democraților are nevoie foarte mare de premier, pentru că stă cel mai bine în sodaje, iar "fratele lui Mihai Viteazul" nu mai poate sta la Camera Deputaților.
Liderul Mișcării Populare a declarat că Victor Ponta are câteva șanse de a prelua șefia Camerei Deputaților, dar că ar trebui să revină în viața politică după ce își rezolvă problemele cu justiția.
"Cred că se grăbeşte. Am spus mereu că era şansa să reia viaţa politică după ce îşi rezolvă problemele în justiţie", a comentat liderul PMP, potrivit mediafax.
Fostul președinte a mai spus și că PSD are mare nevoie de Victor Ponta, din cauza încrederii pe care o are, dintre social-democrați.
"Aici este problema, acest proces declanşat odată cu excluderea lui Zgonea nu are cum să rămână între ape. Preşedinţii Camerelor este clar că au fost rezultatul unei majorităţi. Problema este cum reuşeşte fratele, vărul lui Mihai Viteazu (Valeriu Zgonea-n.r.) să îşi asigure o majoritate. (…) Pe de altă parte, PSD ştie că Dragnea este la încredere mult sub partid şi că Ponta se bucură de cea mai mare încredere (dintre social-democraţi-nr.)", a mai spus Traian Băsescu la românia tv.
"De ce-l goniră? Îl goniră că nu fu Dragnea acolo, că îl oprea (să nu-şi dea demisia-n.r.). Dragnea îi dădea brânci pe scări, şi nu zic că a făcut rău că i-a dat brânci… Acum văd declaraţii că l-ar fi oprit. Este un machiavelism la vârful PSD şi asta îi caracterizează. Acum îl vor înapoi că este cel mai popular politician, alături de Iohannis", a comentat Băsescu în legătură cu faptul că acum, social-democrații îl vor înapoi pe Victor Ponta.