BĂSESCU, despre UNIREA cu Moldova: DODON a spus că ar putea fi RĂZBOI CIVIL

BĂSESCU, despre UNIREA cu Moldova: DODON a spus că ar putea fi RĂZBOI CIVIL

Traian Băsescu, a declarat, duminică seara, că va depune alături de parlamentarii PMP un proiect de declarație prin care să denunțe pactul Ribbentrop – Molotov și efectele lui, prin care Basarabia a intrat în sfera de influență a Uniunii Sovietice.

„Suntem în anul Centenarului. Eu, ca președinte, am denunțat Pactul Ribbentrop – Molotov, dar voi depune săptămâna viitoare, cu semnătura mea și a celorlalți parlamentari PMP, un proiect de declarație în care să denunțăm pactul Ribbentrop – Molotov și efectele lui. Avem obligația să facem acest lucru. Uitați-vă că de pactul Ribbentrop – Molotov au fost afectate cele trei țări baltice, Polonia și România. Cele trei țări baltice au ieșit de sub efectele pactului Ribbentrop – Molotov, fuseseră înglobate în Uniunea Sovietică, sunt independente și membre și UE și NATO, Polonia este stat integru și membru UE și NATO, România a pierdut Basarabia și noi stăm…”, a declarat Băsescu, potrivit Agerpres.

Liderul PMP susține că președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a declarat că unirea ar putea declanșa un război civil pentru că ar fi speriat de un curent unionist tot mai puternic.

„Mai mult decât atât, au apărut localități, de la comune la orașe, care în consiliile locale, sub semnătură tuturor consilierilor, a primarului, a secretarului primăriei și, uneori, și a preotului din comunitate, au făcut declarații scrise, că doresc unirea cu România, (…). Ceea ce o să mă facă să îmi închiriez un apartament la Chișinău, să bat toată Republica Moldova, comună cu comună”, a mai spus fostul șef al statului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Artefacte de 3.000 de ani au fost descoperite în Bistrița-Năsăud. Au fost găsite într-unul dintre cele mai importante situri arheologice din țară
23:51 - Primarul din Sfântu Gheorghe, supărat că elevii deja au distrus mobilierul nou pus în școli: „Vor trebui să plătească părinții”
23:16 - Sfârșit tragic pentru primul urs polar văzut în Islanda din 2016. Animalul a fost împușcat de poliție
23:14 - Marcel Boloș: Majorările de salarii au avut impact pe buget. Știu că pare destul de ciudat că au crescut încasările la buget, dar în același timp s-a mărit și deficitul / Care este explicația
22:54 - Mii de animale și-au pierdut viața în urma inundațiilor din Galați și Vaslui. Care este bilanțul
22:31 - Câți bani primim de la UE pentru pagubele generate de inundații. Ciucă: „România nu a fost reprezentată de către premierul Ciolacu la întâlnirea crucială”
22:28 - Un salvamar a fost amendat cu 1.000 de euro pentru că a salvat o femeie de la înec. Ce s-a întâmplat de fapt
21:58 - Oana Florea (PSD): Eu nu îl văd pe Klaus Iohannis în Parlament. Cum ar putea el să intre în lift cu 5 senatori odată sau să stea în bancă? S-ar potrivi la Comisia de turism, Comisia de sport, dacă ar veni la birou (VIDEO)
21:54 - Mihaela Popa (România Renaște), despre „amendamentul Iohannis”: „Sunt lucruri care atentează la democrație și asta e poate cel mai grav când faci o lege pentru un om” (VIDEO)
21:54 - Românii au intrat pe piața imobiliară dintr-o țară din Africa. Pot câștiga 3.000 de euro lunar din chirie