Băsescu, despre modificările pe Codul Penal: Presiunile au venit de la baroni. Dar nu îi pot păcăli pe partenerii europeni (VIDEO)
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, în cadrul emisiunii „Evenimentul Zilei”, că baronii sunt cei care au pus presiune pe parlamentari pentru modificările din Codul Penal.
„Poate să nu renunţe, dar vor rămâne doar cu gândul. Ei trebuie să înţeleagă că nimeni nu îi poate păcăli pe partenerii noştri, nu există explicaţie pentru ieşirea din criterii”, a declarat Băsescu.
Şeful statului a explicat şi ce soluţii există pentru a corecta măsurile USL-ului.
„Din păcate, PDL au declanşat o operaţiune corectă de contestare, dar lungeşte procesul. Pe ordinea de zi va fi în ianuarie la CCR, înseamnă că până la pronunţare toate cancelariile vor sta cu ochii pe România. Drumul mai scurt era – o să încerc să iau legătura cu preşedintele Camerei – să trimită la mine cele două legi, să le trimită înapoi şi luni să le modifice. Acesta era drumul mai scurt, dar nu va fi suficient. O măsură internă radicală ar fi dizolvarea Parlamentului, dar eu nu pot face asta. Avem în schimb alta, Antonescu, Ponta, Zgonea să demisioneze imediat, costul la ce s-a întâmplat e atât de mare. Avem soluţii politice de a ni se da o nouă şansă să rămânem un stat european civilizat”, a spus Băsescu.