Președintele Traian Băsescu a afirmat, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că legea care prevede migrația primarilor de la un partid la altul arată ”spaima lui Victor Viorel Ponta” care știe că nu poate câștiga alegerile prezidențiale din toamnă.
”OUG 45/2014, care modifică atât BEC, cât și reprezentarea în secțiile de votare, și modalitatea de vot. Îl atenționez pe premier că atât Comisia de la Veneția, cât și CCR au recomandat/hotărât că nu trebuie emise acte normative care modifică procesul electoral cu 12 luni înainte de alegeri. Deci OUG 45 afecteaza procesul electoral. Este neconstituțională. Îmi pare rău să mai fac trimitere la Avocatul Poporului, care sabotează democrația prin inactivitate”, a declarat șeful statului.
”Fac un apel la Guvern să nu se emită ordonanță de urgență cu privire la transferul primarilor”, a spus Băsescu.
”Am văzut argumentația lor privind legea din 2006. Majoritatea care a aprobat legea din 2006 are justificarea că interzice migrarea. Dar vă rog să căutați pe site-ul CCR, și la Presedinție, veți vedea că am întors la Parlament legea, pentru că lucrurile erau la jumătate. Acum însă, lucrurile sunt grosier anticonstituționale”, a explicat președintele.
”Actul de mâine, dacă va fi emis, este un act care arată spaima lui Ponta. El știe că nu poate câștiga prezidențialele și încearcă să-și creeze avantaje incorecte cu 10 săptămâni înainte de alegeri. Mai fac încă o dată apel la Avocatul Poporului, care prin inactivitate sabotează democrația. Dar mai încerc un apel: să atace la CCR OUG 45/2014, OUG de modificare a Legii Educației și, dacă mâine vom avea un Guvern care să fie atât de incoștient care permite o perioadă de mercato pentru primari, îl rog cu anticipație s-o atace și pe aceasta la CCR”, a insistat Traian Băsescu.