Băsescu: Decizia de suspendare se luase de mult, a anunțat graficul chiar Dan Voiculescu

Publicat: 15 07. 2012, 20:06
Foto: presidency.ro

Președintele suspendat Traian Băsescu a declarat, duminică, la o emisiune televizată, că pentru suspendarea sa au votat 19 parlamentari pe numele cărora fuseseră emise dosare penale, plus alți trei incompatibili, informează Hotnews.

La votul de suspendare au votat 19 parlamentari cu dosare penale oficiale, plus trei incompatibili, declarați ca atare de Înalta Curte de Casație și Justiție. Iar lângă ei, domnul Voiculescu, care a fugit, că altfel ar fi fost 20 de parlamentari cu dosare penale”, a declarat președintele suspendat.

Traian Băsescu susține că decizia pentru suspendarea sa era luată de mult, „graficul” fiind anunțat chiar de Dan Voiculescu.

Momentul culminant, decizia de a se trece la suspendarea președintelui se luase de mult, a anunțat graficul chiar Dan Voiculescu, și ea a fost respectată milimetric. Acest lucru s-a petrecut în numele pușcăriabililor din politica românească”, a spus Băsescu.