Fostul preşedinte Traian Băsescu a numit remanierea Anei Birchall din funcţia de ministru al Justiţiei drept o pierdere pentru PSD din punct de vedere al credibilităţii, dar a arătat că propunerea de înlocuire, Dana Gîrbovan, este o persoană care a avut mereu poziţii echilibrate.
„Nu cred că este o soluţie greşită aducerea unui judecător cu o oarecare reputaţie profesională. Poziţiile publice au fost mereu echilibrate, nu au fost extreme. A găsit mereu resurse să fie echilibrată pe legile justiţiei. Nu cred că e un lucru rău. Ce-au pierdut însă PSD-iştii este legat de credibilitatea doamnei Birchall în SUA. Dacă peste câteva luni ar fi explicat la Departamentul de Stat că s-au făcut progrese, vă asigur că ar fi fost crezută. Au pierdut un om foarte credibil în Statele Unite”, a declarat Băsescu, la Digi24.
Cât priveşte înlocuirea Anei Birchall, europarlamentarul PMP a arătat că era o persoană cu care se negocia greu şi voia să implementeze intregral observaţiile venite de la GRECO sau Comisia de la Veneţia.
„Birchall pare o femeie cu care nu prea e de negociat. A zis că va implementa integral observaţiile GRECO şi ale Comisiei de la Veneţia. Rămâne de văzut cât de absolut trebuie să fii în punerea în aplicare a unor rapoarte. Vă pot arăta zeci, sute de soluții care au fost date pentru România care au fost un eșec în perioada de tranziție. Guvernele nu trebuie să fie niște păpuși executante de genul noi muncim nu gândim”, a precizat fostul preşedinte.