Băsescu: Barna a făcut un lucru urât, dar cred că e mai atacat decât merită să fie. El a rămas cu 10 procente mai puțin pentru că mulți USR-iști l-au votat pe Iohannis (VIDEO)
Traian Băsescu a declarat, pentru B1 TV, că Dan Barna a făcut un lucru foarte urât atunci când s-a reconfirmat la conducerea USR cu doar o lună și jumătate înainte de prezidențiale. Totuși, Barna nu ar trebui să fie criticat atât de dur pentru eșecul USR-PLUS de duminică. Fostul șef de stat a mai dat de înțeles că Barna a fost ”faultat” chiar de USR-iști, căci mulți dintre ei erau deciși încă dinaintea începerii campaniei să-l voteze pe Iohannis.
„Nu e în regulă să nu-și dea demisia. A și făcut un lucru urât, care nu se face: președinte în funcție fiind, cu o lună jumătate înainte de alegeri, s-a reconfirmat exact ca, în eventualitatea unui eșec, să spună că abia a fost ales. Nu e în regulă!
Pe de altă parte, cred că Barna e mai atacat decât merită să fie. Până la urmă, la europarlamentare, USR a scos un scor bun, dar, spre deosebire de PSD și PNL – care are structurile PD care, după ce și-au revenit s-au reactivat și-s aproape egale cu ale PSD – a fost în fața a două partide care au structuri teritoriale foarte puternice.
E foarte greu de crezut că putea reuși într-o competiție uninominală, și nu de listă, să mențină scorul de la europarlamentare.
Eu nu l-aș învinui atât de tare pe Dan Barna”, a declarat Traian Băsescu, pentru B1 TV.
Întrebat de ce Barna nu l-a atacat pe Iohannis în campanie, Băsescu a răspuns: „Probabil știa că în interiorul USR destul de mulți optează pentru Iohannis. Eu vă pot spune că cert cele 10 procente în plus pe care le-a luat Iohannis față de procentul PNL provin de la USR sau în mare parte de la USR. Au rămas cu 10 procente mai puțin la Barna. Nu Paleologu i-a luat voturile lui Barna. Ei erau cu opțiune Iohannis înainte de începerea campaniei, nu mai avea Barna cum să se bată. USR avea o bună parte din electorat cu opțiuni pentru Iohannis”.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.