Fostul președinte Traian Băsescu a declarat joi, pentru B1 TV, că el nu crede că AUR, formațiunea lui George Simion, e controlată de Moscova, ci e sincer un partid „antidemocratic, antieuropean, anti-NATO”. „Ei așa gândesc și asta e mult mai rău!”, a punctat fostul șef de stat.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiuni „Politica Zilei”, moderată de Ioana Constantin pe B1 TV.
„N-aș suspecta AUR-ul că e un partid deja înregimentat în structurile de drenare a resurselor financiare guvernamentale. Încă nu e acolo. Și Simion cel puțin aparent s-a ferit, vom vedea mai târziu.
Dar AUR e un partid care accentuează în România curentul antidemocratic, antieuropean, anti-NATO.
Eu nu cred, spre exmeplu, că ei fac o politică a Moscovei. Așa cred ei că e bine pentru țară, ei așa gândesc și asta e mult mai rău! Mai rău ca orice! Ei așa gândesc, să fie o Românie autonomă. Când ești în UE și NATO, autonomia sau suveranitatea se disipează în anumite zone în care, prin tratat, sunt atribuții ale Comsiei Europene sau Parlamentului European, de exemplu. Nu poți să spui ”eu nu mă supun””, a declarat fostul președinte.
În aceeași emisiune, Traian Băsescu a prezentat o mostră de patriotism marca AUR-Simion: „Mă uitam până și la… ăsta… la Simion… marele patriot, patriotul de serviciu (râde). L-am văzut umăr la umăr cu Peiu. Păi, Petrișor Peiu a fost consilierul economic al lui Adrian Năstase. Ăsta a trecut pe la toți. A fost la țărăniști, i-a servit, la Năstase, a servit privatizările cu mult respect și acum e la AUR și ne vorbește de patriotism”.