Băsescu, despre o alianță PMP-ALDE pentru parlamentare: „Sper să nu mă contacteze Tăriceanu pentru că aș fi foarte acid. Ca de obicei, își caută pe cineva care să îl facă și pe el ceva” (VIDEO)
Fostul președinte Traian Băsescu a declarat, vineri, în cadrul Știrilor B1 TV, că nu își dorește să fie contactat de liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, pentru discuții despre o posibilă alianță în vederea alegerilor parlamentare. Europarlamentarul PMP a făcut aceste precizări în contextul în care Tăriceanu a anunțat o posibilă alianţă cu Pro România pentru alegerile legislative şi a lăsat o portiţă şi pentru PMP. Tăriceanu susţine că niciuna dintre cele trei formaţiuni nu este sigură de intrarea în Parlament.
”Nu m-a contactat Tăriceanu și sper să nu o facă pentru că aș fi extrem de acid cu ei. PMP, de la înființare, nu a făcut niciun fel de alianțe, a trecut tot timpul pragul. Sigur că nu ne mulțumim acum doar cu trecerea pragului. După ce partidul a trecut prin patru alegeri la nivel național și european, a venit timpul să sară de un 7%. Ce știu de la Eugen Tomac și de la conducerea PMP este că nu va face niciun fel de alianță pentru legislative. (…)Știu foarte bine spiritul din interiorul PMP. Nu ar vrea să vadă alături de ei nici pe Pro România, nici pe ALDE”, a declarat fostul șef al statului.
Traian Băsescu a vorbit despre un fel de disperare a lui Călin Popescu Tăriceanu de a mai prinde un loc în viitorul Parlament.
”Ca de obicei, își caută pe cineva care să îl facă și pe el ceva, să-l facă senator sau deputat pentru că, toată viața lui, el nu s-a putut face nimic”, a mai spus Traian Băsescu.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.