Barroso, după întâlnirea cu Victor Ponta: Am reiterat nevoia unui sistem judiciar independent și am insistat pe importanța numirii procurorilor-șefi
Președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a spus că a avut o întâlnire bună și constructivă cu premierul României, Victor Ponta.
Cei doi s-au întâlnit la Palatul Victoria înainte ca Barroso să plece la Congresul PPE.
La finalul discuțiilor, Jose Manuel Barroso a declarat că a fost o întâlnire bună și constructivă.
„Am discutat, în principal despre sistemul de justiție și de modul în care fondurile europene pot fi utilizate cât mai bine. Pe marginea sistemului de justiţie am subliniat necesitatea unui sistem judiciar independent, combinat cu respectul pentru instituţiile democratice şi statul de drept. Am insistat pe importanţa în care se vor face numirile Procurorului General şi al noului şef al DNA, adică să fie obiective şi independente. Aceste două persoane vor defini reputaţia sistemului juridic, să fie integri şi profesionişti”, a declarat oficialul european, se arată într-un comunicat al CE.
Barroso a mai spus că i-a cerut şefului Executivului să rezolve imediat problemele care au dus la întreruperea plăţilor pentru anumite programe finanţate din fonduri europene, ca să nu fie compromisă absorbţia banilor acordaţi de UE.
„Eu cred că este în interesul României ca toate forțele politice să acționeze cu responsabilitate și reținere în contextul alegerilor care se apropie”, a conchis Jose Manuel Barroso.