Derapaj halucinant al deputatul PSD Nicolae Bacalbaşa: „Poporul german, pro Hitlerist până în 1970”, „Iohannis inflitrat” şi „Fuhrerul feminin al Germaniei actuale, frau Merkel”
Un nou social-democrat iese la rampă cu declaraţii halucinante lipsite de orice contact cu realitatea referitoare la adresa preşedintelui Klaus Iohannis şi a partenerilor României din Uniunea Europeană.
Într-o emisiunea la televiziunea TV Galați, televiziunea PSD Galați conform cetăţeanul.net, deputatul numeşte Uniunea Europeană este o „Germano-Franța și coloniile ei”, pentru care România nici măcar nu este un partener de mâna a 2-a, ci undeva la nivelul sitațiilor umilitoare.
„Suntem într-o Uniune despre care, ca generic de spre uniuni, Bismark, cel care a unificat Germania, spunea că în orice alianță există un călăreț și un cal. Noi nici măcar nu suntem calul. Suntem măgarul de povară a unei structuri pe care din motive încă demagogice, deși lucrurile încep să se pună cu un cinism din ce în ce mai evident pe tapet, conduce o structură pe care, să fie foarte clar, n-o s-o putem influența niciodată. Practic, suntem intoxicați de către stăpânii noștri care ne călăresc. N-aș vrea să spun stăpânii noștri coloniali din cadrul Germano – Franței și coloniile ei, actuale sau pe care și dorește să li se subordoneze în întregime”, a declarat Bacalbașa, fix în perioada în care România deţine Consiliul Uniunii Europene.
Acesta a continuat delirul afirmând că Uniunea Europeană a creat chiar un aparat de represiune împotriva României.
„Stăpânii noștri au reușit să creeze un aparat de represiune controlat, culmea, de autohtoni, de românași de-ai noștri pe care, iarăși, eu nu-i consider, ca și pe domnul președinte, a fi români și a ne ține ca pe niște căței care trebuie subordonați, cu nasul în rahat. (…) De aici și MCV-ul care este o golănie ordinară, de aici este și banditismul neaceptării României în Spațiul Schengen”.
Acesta continuă prin alte teorii proprii, afirmând că până în 1970 poporul german era preponderent (70%) pro-Hitlerist, așadar și despre Germania se putea spune că, în baza opiniilor politice majoritare ale cetățenilor săi, era un stat preponderent de factură pro-Hitleristă. Adică stat nazist! Bacalbașa nu o spune direct, dar sugerează că Iohannis ar fi fost infiltrat pentru a deturna democrația de la noi, pentru că Germania „a infiltrat timp de decenii”.
„Ce asistăm noi în legătură cu aceste refuz are mai multe aspecte. Una este prestația unui provocator profesional, cum este din nefericire președintele acestei țări, ales, în ce condiții ales ar fi multe discuții, dar ales și care încalcă Constituția României, care batjocorește voința populară și pentru care faptul că Guvernul și Parlamentul sunt rezultatele unei opțiuni populare nu are nicio importanță. Pentru că dacă disprețuiești românii, nu poți să aplici o regulă numită democrație unei structuri pe care o disprețuiești. Nici nu pot să îl învinovățesc. Germania a infiltrat timp de decenii, pentru că deși Hitler a fost la putere numai 12 ani, poporul german, până în 1970, în proporție de 70%, era pro-Hitlerist”!, a afirmat deputatul PSD.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Acesta a continuat delirul şi prin afirmaţii la adresa cancelarului german Angela Merkel pe care a numit-o „Fuhrerul feminin al Germaniei actuale”.
„Partidul Social Democrat nu își face nici un fel de iluzie în ceea ce îl privește pe numitul Iohannis… Dar, într-un fel a reacționat. M-a bucurat când discuția dintre doamna Dăncilă cu Fuhrerul feminin al Germaniei actuale, frau Merkel, care controlează toată politica Europei prin fake-uri, partide false, știi, care toate sunt din PPE, adică etnic, poate non-germane dar servind interesele strict ale acestei țări și n-a cedat doamna Dăncilă. Dacă vrei, este un răspuns și pentru numitul Klaus Werner”, a spus Bacalbașa.
Postul de televiziune locală TV Galați este televiziunea PSD Galați, respectiv a familiei lui Florin Pâslaru, fost deputat PSD, în prezent consilier al președintelui Camerei Deputaților și al PSD, Liviu Dragnea. Televiziunea este administrată prin firma PAF Media, la care dețin câte 50% din părțile sociale soția fostului deputat, Valerica Pâslaru și fiul acestuia, Alexandru Pâslaru, scrie cetăţeanul.net.
În 2015, când era președintele CJ Galați, Nicolae Bacalbașa a virat din banii publici aproape 20.000 de euro către TVG Galați, pentru ca aceasta să difuzeze filmările ședințelor CJ, deși alte televiziuni din Galați difuzau filmările gratuit. Cazul e anchetat de DNA. Până în 2012, Bacalbașa a fost și moderatorul unei emisiuni la acest post. De aceea, când vine la TV Galați, Bacalbașa se simte ca acasă și vorbește ca în baie!
Aceste referire la legături ale lui Iohannis cu nazismul vin să continuă seria deschisă deja de nume mult mai importante din PSD, precum Liviu Pop, Darius Vâlcov sau Lia Olguţa Vasilescu.