Eugen Tomac despre anticipate: ‘Riscăm să intrăm într-un haos politic’

Eugen Tomac despre anticipate: 'Riscăm să intrăm într-un haos politic'
Sursă foto: Facebook / Eugen Tomac

Partidul Mișcarea Populară (PMP) nu se teme de alegeri anticipate, însă sunt aproape imposibil de organizat și în plus, există şi riscul unui „haos politic” pe care l-ar putea crea PSD, a declarat liderul PMP, Eugen Tomac, în cadrul unei conferințe de presăsusținutăsâmbătă, la Gura Humorului.

„Dacă va trece vreo moţiune, putem trece în logica alegerilor anticipate (…) Nu ne temem de alegerile anticipate, însă considerăm că este aproape imposibil să le organizăm în România (…)”, a declaart Eugen Tomac.

„Sunt destul de rezervat, pentru că dincolo de voinţa politică (…) suntem destul de realişti şi conştienţi că pentru a implementa acest obiectiv politic pe care îl are PNL este destul de dificil”, a adăugat el.

În continuare, preşedintele PMP a vorbit de un eventual „haos politic” care s-ar putea instala în România în situaţia în care se încearcă totuşi declanşarea de alegeri anticipate.

„PSD deja a dat semnalul că este dispus să creeze o nouă majoritate în cazul în care trece moţiunea şi riscăm să intrăm într-un anumit haos politic de care România nu are nevoie (…) Am încheiat un an cu două rânduri de alegeri grele, avem două rânduri de alegeri grele în faţă şi pentru a reuşi să obţii numărul de voturi necesare în Parlament pentru a convoca alegeri anticipate este un proces extrem de complex”, a mai spus preşedintele PMP.

Potrivit acestuia, PMP nu a avut discuţii oficiale cu PNL pe tema alegerilor anticipate.

„Deocamdată nu am avut nicio discuţie oficială pe acest subiect (…) Am dat votul pentru a înveşti un guvern care asigure o tranziţie de un an de zile până la alegerile generale”, a mai spus Eugen Tomac.

Preşedintele PMP a mai indicat faptul că susţinerea pentru alegeri anticipate este condiţionată de alegerea primarilor în două tururi de scrutin, pentru care „există premise”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
18:10 - Cu o nouă conducere, UGIR continuă demersurile pentru consolidarea mișcării patronale din România pe plan intern și internațional
18:08 - De ce nu a luat statul român măsuri diplomatice împotriva Rusiei după anularea alegerilor? / Iohannis: „Se poate face numai dacă ai dovezi concrete și dovezi indubitabile” (VIDEO)
18:05 - Răspunsul lui Klaus Iohannis, întrebat dacă mai rămâne în funcție: „Eu nici nu pot să plec. Cum să plec dacă Constituția îmi spune că trebuie să stau? Nu este o alegere” (VIDEO)
18:01 - Klaus Iohannis: Nu vreau să invit partidele doar să ne vedem. Când există o claritate în negocieri, cel puțin în ce privește propunerea de prim-ministru, voi convoca consultările (VIDEO)
18:00 - Ce sentință definitivă a primit Mario Iorgulescu după rejudecarea dosarului privind accidentul din 2019
17:51 - Klaus Iohannis: Să nu își imagineze cineva că aceste atacuri se fac cu semnătură „Cu dragoste, din partea Estului” / Niciun serviciu nu poate să spioneze proprii politicieni / Nu poți să vii și să interzici un candidat fiindcă vorbește ciudățenii (VIDEO)
17:50 - Klaus Iohannis, despre anularea prezidențialelor: „”Nu fac pe nimeni responsabil” / „Influența străină a fost găsită ulterior și am avut un sprijin semnificativ de la parteneri strategici”
17:40 - Klaus Iohannis, la Bruxelles: Am discutat și despre setul de măsuri și instrumente pe care trebuie să le dezvoltăm pentru a combate interferența malignă a Rusiei în toate procesele care privesc Uniunea Europeană (VIDEO)
17:38 - Joe Biden încearcă să liniștească americanii tot mai speriați de aparițiile dronelor misterioase: „Nimic dăunător”
17:32 - Problema interferențelor ruse de la prezidențiale, pe masa Consiliului European. Iohannis: Toate țările sunt expuse acestui risc. România a avut o problemă enormă și a făcut față. Reacția a fost una imediată, puternică și corectă (VIDEO)