Avocatul Poporului, Renate Weber, l-a propus pe generalul de brigadă în rezervă Ionel Nicolae pentru funcția de adjunct. Solicitarea a fost înaintată liderului PSD Alfred Simonis, președintele Camerei Deputaților, și va fi discutată chiar marți în Birourile permanente reunite ale Parlamentului.
Potrivit G4Media, generalul în rezervă Ionel Nicolae e propus adjunct cu mandat de cinci ani pentru domeniul ce ține de prevenirea torturii și a altor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante în locurile de detenție.
Anterior, pe această funcție de adjunct a fost Daniel Iovănescu, dar Renate Weber a cerut schimbarea lui, acuzându-l de „nerespectarea şi sfidarea exclusivităţii decizionale a Avocatului Poporului”, dar şi de „subrogarea, cu încălcarea legii, în atribuţiile exclusive ale Avocatului Poporului”.
În ultimii cinci ani, generalul de brigadă în rezervă Ionel Nicolae a fost tot adjunct în instituție, dar s-a ocupat de drepturile familiei, tinerilor, pensionarilor, persoanelor cu handicap. Mandatul său a expirat în aprilie și de atunci este consilier la cabinetul Renatei Weber. Anterior, acesta a fost timp de trei ani consilierul fostului Avocat al Poporului, Victor Ciorbea.
Înainte de ’89, Ionel Nicolae a ocupat mai multe funcții la Direcția de Pașapoarte, Evidența Străinilor și Controlul Trecerii Frontierei, din cadrul Ministerului de Interne.