Avocatul lui Cătălin Voicu a declarat că pedeapsa cerută în cazul clientului său este „exorbitantă”, el precizând că nu cunoaște motivele pentru care procurorii au solicitat o condamnare la nouă ani de închisoare a senatorului PSD.
„Este o pedeapsă exagerat de mare, nu cunosc din ce motive … este exorbitantă, nu cunosc rațiunile care pot să conducă la o asemenea înverșunare”, a spus acesta.
Avocatul senatorului a mai spus că probatoriul prezentat luni în instanță este deficitar, din cauza calității proaste a înregistrărilor.
„Probatoriul este deficitar, toate înregistrările care sunt depuse la dosarul cauzei prin transcriere, în realitate au fost audiate în sala de judecată. În sala de judecată mai mult de 70-80% din înregistrări nu au putut sa fie percepute de cei care le-au audiat. Eu personal nu am înțeles nimic, în permanență a fost un zgomot de fond care a acoperit covorbirile, indiferent că erau făcute în mediul ambiental sau erau făcute în urma cpnvorbirilor telefonice. Aceste înregsitrări au fost audiate și la căști. Eu la căști nu am înțeles exact conținutul înregistrărilor. Bineînțeles că mi-am pus întrebarea cum s-a realizat transcrierea acestor înregistrări în procesele verbale depuse la dosarele respective”, a mai spus avocatul.
Luni, procurorii DNA au cerut ca senatorul PSD Cătălin Voicu, acuzat de trafic de influență, să fie condamnat la nouă ani de închisoare, după ce acesta a lipsit la ultimul termen al procesului.