Avionul prăbușit la Craiova s-a lovit de un stâlp de beton înaintea impactului cu solul
Avionul militar prăbușit joi la Craiova s-a lovit de un stâlp de beton înainte de impactul cu solul, la un minut după decolare, potrivit unor informații furnizate de Parchetul Militar Timișoara, citate de Mediafax.
Comandorul Mihai Relu-Ioana s-a catapultat cu una sau două secunde înainte de impactul cu stâlpul. Acesta urmează să fie audiat imediat ce va fi apt să discute cu anchetatorii.
Cutia neagră și bucăți din avion au fost preluate pentru expertiză. Primele concluzii ale anchetei ar putea dura până la trei săptămâni.
Un avion IAR 99 Şoim, cu dublă comandă, s-a prăbuşit, joi, în jurul orei 10.30, în zona Aeroportului Craiova.
În urma impactului, pilotul şi-a pierdut viaţa, în timp ce instructorul aflat la bord a fost rănit şi preluat de un echipaj SMURD, fiind transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova.