AUTONOMIA Ţinutului Secuiesc RESPINSĂ de Camera Deputaţilor, după dezbateri APRINSE

AUTONOMIA Ţinutului Secuiesc RESPINSĂ de Camera Deputaţilor, după dezbateri APRINSE

Plenul Camerei Deputaţilor a respins miercuri, cu 20 de voturi „pentru” şi 218 de voturi „împotrivă” proiectul de lege privind Statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc, transmite Hotnews.

Potrivit raportului Comisiei de administraţie publică, iniţiativa legislativă viza crearea unei entităţi statale distincte, paralelă cu statul naţional unitar român.

În timpul dezbaterilor, deputatul UDMR Kulcsar Gyorgy şi-a acuzat oponenţii de ură şi de necunoaştere a istoriei. La rândul lor, PSD şi PNL au invocat anul Centenarului şi riscul de a crea falii în societate, anunţând că vor vota împotriva proiectului.

Fostul premier Mihai Tudose, care a avut scandal cu UDMR-ul chiar înainte de a renunţa la conducerea executivului, a sugerat o discuţie amiabilă pe acest subiect.

„Autonomia nu înseamnă secesionism, nu înseamnă un atac la integritatea României”, a punctat deputatul UDMR Korodi Attila.

Potrivit proiectului, teritoriul regiunii autonome ar cuprinde actualele județe Covasna și Harghita, precum și scaunul istoric Mureș care aparține județului Mureș. În proiect sunt listate cele opt scaune și localitățile aparțînătoare.
“Regiunea autonomă Ținutul Secuiesc” ar urmă să aibă un fel de Parlament, Guvern și președinte propriu. Consiliul de Autoadministrare ar urma să joace rolul Parlamentului, cu 77 de membri aleși iar Comisia de Autoadministrare rolul Guvernului. Scaunele ar urmă să joace rolul județelor, și ele cu instituții proprii: Consiliul Scaunal, Comisia Scaunala, președintele Scaunului.
Președintele ținutului secuiesc ar reprezenta regiunea, urmând să fie ales de cetățenii regiunii pe o perioada de patru ani și poate avea două mandate.

După dezbateri ce au stârnit pasiuni istorice, geografice şi patriotice, PSD, PNL, USR, PMP şi grupul minorităţilor au votat împotriva iniţiativei UDMR, proiectul fiind respins.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)
19:48 - Urmărire cu focuri de armă în trafic: Un tânăr a furat o mașină și a avariat alte cinci autoturisme și două autospeciale de poliție
19:29 - Adriana Bahmuțeanu: Copiii mei sunt ținuți într-un imobil de către frații lor vitregi. Voi depune plângeri penale împotriva celor de la DGASPC. Ei nu m-au ajutat, ba chiar au o relație de obediență față de frații vitregi (VIDEO)
18:56 - Hideg, după ce lui Coldea i s-au permis deplasările în interiorul UE: Nu mai am încredere în judecătorii de la Curtea de Apel București. Mă întreb dacă dorm bine noaptea după ce au făcut că așa li s-a spus (VIDEO)
18:16 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 24 – 30 noiembrie: Factor de noroc pentru Raci. Sunt protejați, favorizați (VIDEO)
17:34 - Dani Oțil, luat la rost de fani: „Nu se mai satură de bani”. Replica prezentatorului TV: „V-am umblat în buzunar? (FOTO)
17:08 - USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al prezidențialelor din România
16:45 - Corina Chiriac, mesaj emoționant după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Îmi pare extrem de rău că nu am reușit să înregistrăm măcar un duet, să rămână” (VIDEO)