Aurelian Bădulescu, citat la Parchet după ce a recunoscut că a mințit privind protestul din 10 august, ca să protejeze PSD

Publicat: 31 01. 2019, 12:07

Aurelian Bădulescu a declarat că a fost citat pentru ziua de luni, la Parchet, după ce a recunoscut public că i-a mințit pe procurori, când le-a vorbit despre violențele de la protestul din 10 august. Sute de plângeri au fost înregistrate împotriva jandarmilor pentru modul violent în care au reprimat manifestația, iar acțiunea forțelor de ordine a făcut înconjurul presei internaționale și a fost condamnată. PSD și ALDE, în schimb, chiar au lăudat intervenția Jandarmeriei. Parte din documentele necesare în ancheta de la Parchetul General sunt ținute la secret de Ministerul de Interne, condus de social-democrata Carmen Dan.

”Am fost chemat luni la Parchet. Eu nu pot să fac comentarii. Rămâne ca ancheta să stabilească cine este, dacă este, dacă se face vinovată Jandarmeria sau nu”, a declarat viceprimarul Aurelian Bădulescu.

Miercuri, Bădulescu a admis că a mințit când le-a dat declarații procurorilor în ancheta privind reprimarea manifestației din 10 august: ”După 30 ianuarie este ziua în care lumea va ști adevărul. Asta, asta este frica lor. Da, domn’e, recunosc că am minţit la Parchet şi mă pun la dispoziţia organelor de urmărire penală cu fapte şi declaraţii pentru data de 10 august 2018. Poftim, am spus-o public. Ce am mințit o să declar la Parchet”.

A mai admis, totodată, că face acum aceste declarații deoarece este supărat că va fi exclus din PSD. Lui Bădulescu i s-au reproșat declarațiile critice la adresa conducerii partidului, a președintelui și secretarului general, Liviu Dragnea și Codrin Ștefănescu.

Întrebat de ce a mințit în fața procurorilor, Bădulescu a replicat: „Pentru că sunt un mincinos şi ca să apar un partid care acum mă exclude… de aia. Ca să-l apăr pe Codrin Ştefănescu, ca să apăr democraţia, ca să fie bine”.