AUR respinge PNRR-ul. Motivele, explicate de către George Simion
PNRR-ul Guvernului Cîțu nu va primi votfavorabil din partea AUR. George Simion, președintele tinerei formațiuni politice, a susținut acest punct de vedere de la tribuna Parlamentului, miercuri, 26 mai.
„Noi astăzi o să spunem nu acestui plan care nu ni s-a prezentat şi o să spunem nu în numele românilor. Eu eram mic, în anii ’90, când FMI-ul venea şi discuta închiderea industriei româneşti.
Atunci nu am avut cum să spun ‘nu!’ pierderii suveranităţii naţionale şi distrugerii economiei româneşti”, a afirmat George Simion, care l-a citat mai apoi pe Mihai Eminescu.
George Simion: „România nu trebuie să renunțe iarăși, la o parte din suveranitatea națională”
În opinia parlamentarilor AUR, fondurile virate prin PNRR nu reprezintă o necesitate pentru România, în condițiile în care țara noastră are deja o datorie externă foarte mare.
„În 2021 plătim 3,5 miliarde numai comisioane şi dobânzi la împrumuturile pe care le avem deja. În 2020, datoria publică a crescut cu 21 de miliarde de euro.
(…) De ce trebuie să luăm nişte bani condiţionat şi să fim verificaţi la vârsta de pensionare, la nivelul de impozitare, la nivelul de deficit? Noi astăzi o să spunem nu, o să spunem că România nu trebuie să renunţe iarăşi, prin acest vot al Parlament, la o parte din suveranitatea naţională.
(..) Noi astăzi o să spunem ‘nu’ unei politici păguboase care nu ne va duce decât în hău, vă rog pe fiecare dintre voi, dacă există parlamentari din opoziţie şi de la putere care vor să nu mai trăim iarăşi vizitele FMI, să nu votaţi acest program, în numele românilor simpli care nu vor avea de beneficiat de pe programe pompoase numite digitalizare sau tranziţie justă!”, a transmis George Simion.