AUR a anunțat că a depus un proiect de lege care prevede creşterea salariului minim la 5.000 de lei şi scăderea taxării muncii până la maximum 25% pentru primii 5.000 de lei din salariu. Profesorul de economie Mircea Coșea a catalogat măsurile ca fiind de „un populism exacerbat”.
„Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a depus un proiect de lege prin care propune creşterea salariului minim la valoarea de 5.000 de lei şi scăderea taxării muncii până la maxim 25% pentru primii 5.000 de lei. În acest fel dorim să racordăm piaţa muncii la noua realitate economică din România, prin creşterea veniturilor nete ale angajaţilor dar fără a pune presiune suplimentară pe mediul de afaceri prin creşterea taxării muncii în valoare absolută”, a transmis AUR, printr-un comunicat.
Profesorul de economie Mircea Coșea a declarat, pentru B1 TV, că măsurile propuse de AUR sunt pur populiste, având zero șanse să fie implementate în actuala situație în care se găsește România.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Bună dimineața, România!”, moderată de Gabriela Mihai pe B1 TV.
„Mă miră foarte mult că în aceste condiții, în care lumea a început să înțeleagă economia, situația din țară, un partid poate să vină cu asemenea propuneri care sunt mie la sută populiste. Nu se poate din condei să faci astfel de cereri de creștere a unor elemente care atrag după sine un lanț întreg de alte evenimente.
Deci, în primul rând, dacă s-ar mări salariul minim pe economie la 5.000 de lei, ceea ce unora poate să le pară foarte atractiv, înseamnă o presiune în plus pe mediul de afaceri. Asta duce mai departe la un fenomen foarte neplăcut care deja a început să fie prezent în economia României, anume pierderea competitivității pe piața internațională. Costurile producției românești ajung așa mari că nu mai e competitivă în exterior, or noi deja avem o problemă cu exporturile, deci cei care fac astfel de propuneri ar trebui să se gândească și la această situație care începe să fie tot mai agravată pentru România.
În al doilea rând , salariul minim e un punct de referință pentru o serie întreagă de alte elemente din economie. E o scară întreagă de valori. Aș avea un e emplu la care ar trebui să se gândească cei de la AUR: amenzile sunt legate de salariul minim, deci ar trebui să fie o creștere a tuturor amenzilor și a taxelor pe penalitate pe care trebuie să le plătească cetățenii și mediul de afaceri.
E și un element important de creștere a inflației. Prin această creștere de salarii, cei care produc servicii și mărfuri vor crește prețurile. Vom avea o creștere a inflației care va duce la o scădere a consumului și a puterii de cumpărare.
E justificat ca oamenii să aștepte o creștere a veniturilor, dar trebuie să te gândești la consecințe, dacă economia suportă.
E un act politic care pentru mulți dintre cei care se uită cu simpatie la AUR va fi un mare semn de întrebare, gândindu-se ce gândire politică, ce program politic are acest partid care poate să pună astfel de elemente de un populism exacerbat.
Nu se poate aplica acum și e un bumerang care se va întoarce împotriva partidului, pentru că foarte mulți dintre cei care vor vota se vor gândi dacă chiar e realism în programul politic al acestui partid”, a declarat profesorul de economie Mircea Coșea, pentru B1 TV.