Biroul Electoral Central (BEC) a respins, joi seară, ca neîntemeiată, contestația depusă de AUR legată de excluderea membrilor AUR din secţiile de vot în diaspora la alegerile prezidențiale.
Aici poate fi citit textul integral.
George Simion a acuzat că „printr-o tragere la sorți contrafăcută”, despre care nu a aflat în timp util, partidul său nu va putea controla direct procesul de votare în diaspora, potrivit Realitatea.net.
„Partidul AUR este scos din secţiile de vot pentru diaspora printr-o tragere la sorţi aranjată, contrafăcută. Reprezentantul nostru din Biroul Electoral pentru străinătate a fost anunţat de această tragere la sorţi cu o jumătate de oră înainte ca ea să aibă loc şi reprezentantul AUR nu a participat la această tragere la sorţi”, a spus George Simion, marți, când partidul a depus contestație.