AUR contestă la Curtea de Apel restricțiile impuse de Guvern în timpul stării de alertă

Publicat: 13 04. 2021, 11:11
Foto: facebook.com/george.simion.unire

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) contestă la Curtea de Apel restricţiile impuse de Guvern pe parcursul stării de alertă, transmite copreşedintele AUR, senatorul Claudiu Târziu. Copreşedintele AUR, senatorul Claudiu Târziu, cataloghează măsurile drept „abuzive” şi „ineficiente”.

„Carantina naţională, închiderea şcolilor şi susţinerea orelor online, lockdown-ul pentru elevi, mascat sub forma vacanţei prelungite, purtarea măştilor în sălile de curs, acolo unde orele se desfăşoară fizic, dar şi în spaţiile deschise, limitarea drastică a programului de funcţionare al magazinelor şi al altor operatori economici sunt măsurile contestate de AUR la Curtea de Apel”.

Claudiu Târziu acuză actualul guvern că a indus frica în rândul românilor și că politica restricțiilor nu mai poate continua:

“Unica performanţă a acestei guvernări în vreme de criză sanitară este că a indus frica în rândul românilor: frica de spitale, frica sa iasă pe stradă, frica de a mai vorbi cu prietenii, cu familia, frica de a nu mai avea ce pune pe masă a doua zi, frica privind viitorul copiilor. Nu mai putem continua această politică a restricţiilor abuzive care îşi dovedesc zi de zi ineficienţa”, a declarat marţi senatorul Claudiu Târziu, copreşedinte AUR, într-un comunicat de presă.

În acelaşi comunicat, copreşedintele AUR, deputatul George Simion, afirmă că „măsurile absurde” trebuie ridicate şi viaţa românilor trebuie să revină la normalitate.

„AUR consideră că ridicarea restricţiilor lipsite de fundament teoretic şi practic va restabili libertatea românilor: de gândire, de credinţă, de exprimare, de asociere, de mişcare, de iniţiativă, dar şi accesul liber la activităţile economice, aspecte esenţiale într-o democraţie”, arată sursa citată.