Zegrean, despre OUG pe Codurile Penale: E contrară practicii CCR şi Constituţiei. Am avut în 2010 o situaţie asemănătoare și atunci Toader era chiar judecător al Curții

Zegrean, despre OUG pe Codurile Penale: E contrară practicii CCR şi Constituţiei. Am avut în 2010 o situaţie asemănătoare și atunci Toader era chiar judecător al Curții
Foto: Ziarul de Bistrita

Augustin Zegrean, fost preşedinte al Curţii Constituţionale, a declarat că nu poate fi adoptată o Ordonanță de Urgență pe Codurile Penale, deoarece acest lucru ar fi contrar Constituției și practicii Curții Constituționale.

”Am avut în 2010 o situaţie asemănătoare, când guvernul a retras din Parlament o lege care era în dezbateri, şi-a asumat răspunderea, era vorba de legea educaţiei. CCR a spus că e conflict juridic pentru că o lege deja în dezbatere parlamentară nu mai poate fi retrasă de guvern şi adoptată prin altă modalitate.

Conform Constituţiei, Parlamentul e unica autoritate legislativă, guvernul doar în situaţii extraordinare poate legifera prin ordonanţe simple sau OUG. Nu se poate da OUG pe coduri. Dacă se face e contrar practicii CCR şi contrar Constituţiei”, a explicat Zegrean, pentru Digi24.

El a mai precizat că ministrul Justiției, Tudorel Toader, era în 2010 chiar judecător al Curții Constituționale.

Zegrean a mai afirmat că nu există motiv pentru care ar trebui adoptată această OUG: ”În 2010 Tudorel Toader era la Curte. Nu are nicio logică, modificările acestea sunt de foarte multă vreme în dezbatere publică. Proiectele au trecut prin Parlament, au ajuns la CCR, Curtea le-a dat înapoi la Parlament, Parlamentul trebuie să le pună în acord cu Constituţia. Constituţia spune că Parlamentul sau Guvernul pune în acord legea, asta înseamnă că dacă legea a fost adoptată de Parlament, Parlamentul trebuie să o pună în acord. Dacă a fost OUG, Guvernul trebuie să o facă. Nu trebuie amestecate lucrurile”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)