Augustin Zegrean, despre statutul parlamentarilor: Am dat până acum două decizii, legea s-a întors în Parlament (VIDEO)

Publicat: 19 06. 2013, 09:48

Augustin Zegrean, președintele Curții Constituționale, a declarat, miercuri dimineață, că până în prezent, CCR a dat două decizii referitoare la statutul parlamentarilor și că, de fiecare dată această lege s-a întors în Parlament.

Sperăm ca astăzi să dăm o soluție. Am dat până acum două decizii și de fiecare dată s-a întors legea în Parlament. Din februarie tot vine și pleacă de la Curte”, a declarat Zegrean.

În același timp, acesta a specificat că CCR nu poate decât să spună dacă o lege este constituțională, fără a da vreo soluție.

Am spus cum ar trebui rezolvată, dar nu putem face noi legea. Trebuie să spunem dacă este sau nu constituțională. Nu putem schimba sau soluționa o lege”, a afirmat judecătorul.

Am fost sesizați pe articolele privind imunitatea parlamentară. Totdeauna am verificat legile în ansamblul lor, nu doar pe articole”, a mai spus Augustin Zegrean.

Statutul parlamentarilor, din nou la CCR

http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf

Embed: