Augustin Zegrean, despre reintroducerea interceptărilor în baza unui mandat pe siguranța națională: „Nu cred că s-a procedat bine. CCR foarte rar își schimbă practica”
Fostul președinte al CCR Augustin Zegrean a declarat miercuri, în emisiunea Bună, România, moderată de Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir că reintroducerea interceptărilor în baza unui mandat pe siguranța națională în anchetele penale, chiar și pentru fapte de corupție a fost o greșeală și că nu va trece de CCR.
„Lucrurile sunt clarificate încă din 2015. A fost o decizie prin care a fost eliminat textul care permitea altor instituții specializate ale statului, fără să definească, să facă interceptări.
De când s-a scos acel text în baza deciziei CCR, interceptările nu mai pot fi făcute decât de procurori sau de poliția judiciară care este în subordinea procurorului. Atunci a fost un mare tărăboi când s-a dat acea decizie pentru că s-a spus că procurorii nu au instrumentele necesare, că s-a cheltuit foarte mult pentru ca SRI să realizeze aceste instrumente ca să poată să ne asculte dar văd că s-a descurcat justiția și fără acele interceptări.
Dacă le-au reintrodus la loc nu cred că au procedat bine. De regulă, Curtea foarte rar își schimbă practica. Chiar dacă oamenii se schimbă, practica rămâne. Dacă textele acestea ajung din nou pe mâna judecătorilor cred că vor fi trimise înapoi la Parlament. Nu va trece legea, CCR va admite sesizarea ICCJ”.
Pe de altă parte, Augustin Zegrean consideră că nu este nevoie de un prag pentru abuzul în serviciu, chiar dacă absența acestuia a fost atacată de ICCJ la CCR:
„Și eu cred că nu este nevoie de prag. CCR nu s-a pronunțat, a făcut o recomandare. Recomandările Curții nu sunt obligatorii. CCR nu scrie legi, doar constată dacă legea este conformă sau nu cu Constituția. Ce mă miră pe mine acum este că ICCJ care cu două-trei luni în urmă spunea că deciziile CCR nu trebuie respectate, acum se adresează ea însăși Curții”.