Augustin Zegrean, fost președinte al Curții Constituționale, a vorbit despre decizia CCR de renumărare a voturilor din primul tur al prezidențialelor, vineri, la Știrile B1 TV prezentate de Andreea Moraru, și s-a arătat de părere că procesul „este de natură să îi liniștească” pe oameni, având în vedere că „cel care ar fi fost ales sau care va fi ales ar fi fost huiduit cinci ani de zile” dacă n-ar fi fost renumărate voturile.
Fostul președinte al Curții a comentat inițial declarațiile șefului AEP.
„Nimeni nu știe ce va rezulta în urma numărătorilor și vă spun că dacă astăzi, acum numără a doua oară, dacă numără și a treia oară, ies alte rezultate. Eu am trecut prin alegeri multe și prin competiții din acestea multe. E complicat să numeri 9 milioane de voturi și să nu greșești niciodată este aproape imposibil (…). Eu am spus prin toate posturile de televiziune și prin toată presa, încă din iunie, nu amestecați lucrurile că nu o să le mai puteți gestiona (…). Uite că acolo s-a ajuns”, a continuat Augustin Zegrean.
„Ce ar trebui să facem acum și ar trebui să liniștiți poporul, să nu îl mai agitați, nu dumneavoastră, nu vă acuz cu nimic, Doamne, ferește, dar lumea trebuie să stea liniștită și să aștepte rezultatul renumărării. Nu este un capăt de țară. Nu trebuie să aprindem țara din cauza asta. Au mai fost situații când s-au renumărat voturile. Evident că nu toate, dar eu însumi am fost victimă, în 1992, am participat la alegeri, am avut 30 și ceva de mii de voturi, din care 13% au fost anulate și atunci pe toată țara s-a dispus renumărarea voturilor nule și am asistat la renumărarea voturilor nule”, a adăugat Augustin Zegrean.
Întrebat despre îngrijorările oamenilor în ceea ce privește multitudinea de controverse, Zegrean a explicat: „Nu, eu cred că renumărarea este de natură să îi liniștească. Dacă s-ar fi trecut peste asta și s-ar fi mers mai departe, cel care ar fi fost ales sau care va fi ales ar fi fost huiduit cinci ani de zile. Pentru că nimeni n-ar fi crezut că nu ăla a furat voturi”.