Consultări la Palatul Cotroceni. Klaus Iohannis a încheiat discuțiile cu partidele parlamentare
UPDATE, 11 octombrie, ora 17.45: Kelemen Hunor a anunțat că UDMR a propus președintelui un guvern cu premier UDMR, pentru o perioadă limitată la 6 luni
UPDATE, 11 octombrie, ora 17:00 Delegația UDMR a ieșit de la consultările cu președintele Klaus Iohannis. Minoritățile naționale au intrat la discuții cu președintele.
UPDATE, 11 octombrie, ora 16.40: A intrat la consultări delegația UDMR.
UPDATE, 11 octombrie, ora 16:30: Liderii AUR au oferit primele reacții în urma consultărilor. George Simion și Claudiu Târziu au ieșit cu un gust amar din întâlnire. Vezi AICI declarațiile.
UPDATE, 11 octombrie, ora 16:00: A început discuția dintre delegația AUR și președintele Klaus Iohannis. Ziua de consultări se încheie cu UDMR, de la 16.30, respectiv cu grupul minorităților naționale, de la 17.
UPDATE, 11 octombrie, ora 15: Președintele României, Klaus Iohannis, a încheiat primele trei discuții de pe agenda consultărilor de la Cotroceni, unde mai sunt așteptate să vină delegații din partea AUR (ora 16), UDMR (ora 16.30) și a minorităților naționale (ora 17).
PNL nu are o majoritate și a mers la consultări fără o propunere de premier, a precizat Florin Cîțu, președintele liberalilor.
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a oferit și el detalii despre discuția de la Cotroceni, context în care a declarat că „ori se creează o majoritate pentru un eventual Guvern, ori se va crea o majoritate pentru alegerile anticipate”.
Mingea este în acest moment în terenul președintelui Klaus Iohannis, a subliniat și Dacian Cioloș, președintele USR.
UPDATE, 11 octombrie, ora 14: Președintele României, Klaus Iohannis, a încheiat discuțiile cu PNL și PSD, iar de la ora 14 a început consultările cu delegația USR.
„USR susține că cea mai bună soluție este un guvern USR-PNL-UDMR cu un nou prim-ministru și un program de asumare clar, care să includă PNRR și urgențele de gestionat. Biroul Național USR a votat în unanimitate să-l propună pe Dacian Cioloș pentru funcția de premier”, a declarat chiar Dacian Cioloș, președintele formațiunii.
UPDATE, 11 octombrie, ora 13: Continuă consultările de la Palatul Cotroceni, unde de la ora 13 a venit rândul PSD să discute cu președintele Klaus Iohannis. La plecarea de la sediul partidului, Marcel Ciolacu declara că din delegația social-democraților vor mai face parte Paul Stănescu, secretar general al formațiunii, și „trei tineri din administrațiile locale, să vadă și domnul Președinte că nu sunt frustrați că sunt de la PSD, sunt frustrați de ce pățesc românii în administrațiile lor”.
UPDATE, 11 octombrie, ora 12.10: Delegația PNL formată din Florin Cîțu și prim-vicepreședinții Rareș Bogdan, Gheorghe Flutur, Lucian Bode și Iulian Dumitrescu a ajuns la Palatul Cotroceni, luni, la ora 12.00, pentru consultările cu președintele Klaus Iohannis.
ȘTIRE INIȚIALĂ: Preşedintele Klaus Iohannis discută luni cu reprezentanții partidelor parlamentare în vederea desemnării candidatului pentru funcţia de prim-ministru, la aproape o săptămână de la căderea Guvernului Cîţu.
Consultările vor începe la ora 12,00, cu Partidul Naţional Liberal. La ora 13,00 sunt aşteptaţi reprezentanţii Partidului Social Democrat. Urmează la ora 14,00 – Uniunea Salvaţi România, la ora 16,00 – Alianţa pentru Unirea Românilor, la ora 16,30 – Uniunea Democrată Maghiară din România. Runda de consultări se va încheia la ora 17,00 cu minorităţile naţionale reprezentate în Parlament.
„Voi încerca, împreună cu cei mai maturi, mai responsabili, să găsim o ieşire din această criză. (…) Eu, personal, sunt total implicat şi eu sunt hotărât să găsesc, împreună cu partidele care au maturitatea politică necesară, o ieşire din această criză, fiindcă nu putem să stăm peste iarnă fără Guvern. Suntem în pandemie, suntem în plin val patru, pentru că prea puţini români s-au vaccinat. Suntem într-o criză a preţurilor la energie, care nu a fost generată de noi şi este o criză globală şi va trebui să-i facem faţă. Pe de altă parte, suntem aproape în pragul iernii şi sunt nenumărate probleme care trebuie să fie rezolvate de un Guvern cu puteri depline, deci este clar, cu maturitate, cu calm trebuie să găsim soluţii pentru această criză guvernamentală”, spunea, săptămâna trecută, Klaus Iohannis.
În ce ordine intră partidele la discuții cu Klaus Iohannis
PNL a anunţat că se va prezenta la consultările cu şeful statului cu o delegaţie formată din Florin Cîţu, Rareş Bogdan, Gheorghe Flutur, Lucian Bode şi Iulian Dumitrescu.
Liberalii au precizat că nu vor face nicio nominalizare de prim-ministru, având în vedere că, în acest moment, nu au o majoritate.
„Având în vedere că, în acest moment, nu avem o majoritate în Parlamentul României, la aceste consultări, PNL nu va face o nominalizare de premier. Biroul Executiv Naţional al PNL consideră că, pentru deblocarea crizei politice, este cea mai bună decizie ca PNL să nu avanseze la consultările de luni o propunere de premier”, au transmis vinerea trecută liberalii.
Social-democraţii sunt susţinătorii variantei alegerilor anticipate, pe care le consideră posibile.
O decizie finală va fi luată luni dimineaţă la şedinţa Consiliului Politic Naţional al partidului, a anunţat, duminică, Vasile Dîncu, preşedintele Consiliului Naţional al social-democraţilor.
Liderul PSD Marcel Ciolacu a afirmat, miercurea trecută, că social-democraţii rămân consecvenţi că soluţia rezolvării crizei o reprezintă alegerile anticipate şi până atunci un guvern de specialişti să conducă ţara. El a respins şi posibilitatea ca PSD să susţină un guvern minoritar al PNL.
USR va merge la consultările de la Cotroceni cu o delegaţie formată din: Dacian Cioloş, Dan Barna, Anca Dragu, Stelian Ion şi Cristian Ghinea.
Delegaţia va avea un „mandat clar în privinţa reformelor pe care viitorul premier trebuie să le îndeplinească” într-un calendar asumat de toate partidele care formează coaliţia de guvernare, au anunţat recent reprezentanţii USR.
AUR va participa la consultările de la Palatul Cotroceni, însă nu ia în calcul o alianţă cu PSD la guvernare.
Formațiunea nu va susţine „niciodată” o alianţă PNL-UDMR-USR, pentru că este „toxică”, a anunţat, săptămâna trecută, copreşedintele AUR George Simion.
Pentru AUR, varianta acceptată ar fi o „guvernare națională”, formată din specialiști ale căror profesii să fie dublate de „iubirea de țară”. Călin Georgescu ar fi o variantă de premier, spune Simion, potrivit G4Media.
UDMR ar prefera refacerea coaliţiei PNL-USR-UDMR şi cu sprijinul minorităţilor.
„Noi tot timpul mergem la consultări, indiferent unde ne aflăm, de ce parte a Parlamentului – în opoziţie sau la guvernare. Mergem la consultări şi, bineînţeles, după consultări, vom şti cine cu ce propunere vine, cine ce propunere are. (…) Dacă PSD nu vine cu o coaliţie, PNL are următoarea prioritate, care ar avea capacitatea de a coagula o majoritate pentru a susţine un guvern, să câştigăm timp, să trecem peste iarnă şi bineînţeles acest lucru înseamnă că, după aceea, de fiecare dată trebuie să negociem pentru susţinerea guvernului”, a menţionat Kelemen Hunor.
Ultimele discuţii, preşedintele le va avea la ora 17:00, cu reprezentanţii minorităţilor naţionale, după care este aşteptată o declaraţie în care să prezinte concluziile întâlnirilor cu partidele.
Preşedintele României desemnează un alt candidat pentru funcţia de prim-ministru. Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, un nou vot de încredere Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului, potrivit Constituției.
Guvernul condus de Florin Cîțu a picat marți după ce moțiunea de cenzură depusă de PSD a fost adoptată cu un scor istoric. Un număr de 281 de parlamentari au votat.