Atanasiu, despre inițiativa privind stagiu militar voluntar: Ideea este bună deoarece lipsea din legislație voluntariatul din patriotism, dar nu poți instrui două-trei luni un tânăr și să-l trimiți să moară pe front (VIDEO)

Publicat: 28 06. 2015, 20:21

Un proiect de lege inițiat de deputatul PSD Ninel Peia și susținut de ministrul Apărării Mircea Dușa care face referire la reintroducerea stagiului militar voluntar pentru șase luni ar putea prinde contus de la 1 ianuarie 2016. Teodor Atanasiu a declarat în emisiunea Dosar de Politician de la B1 TV că inițiativa este una lăudabilă pentru că era dnevoie de voluntariatul din patriotism în legislație, dar nu poate spune dacă susține proiectul de lege deoarece încă nu l-a studiat.

”Nu l-am văzut să vă pot spune dacă e bine constituit ca proiect, dar ca idee era nevoie de aceasta completare legislativă. Eu ca Ministru am scos stagiul obligatoriu (…), dar foarte mulți oameni mi-au spus apoi că nu trebuia pentru că tinerii se formau ca bărbați așa”, a declarat Teodor Atanasiu la emisiunea lui Silviu Mănăstire.

Atanasiu a mai opinat că ar fi nevoie de o perioadă mai mare de instruire deoarece ”nu poți instrui două-trei luni un tânăr și să-l trimiți să moară pe front”, mai ales că acum armatele sunt formate din adevărați profesioniști. El crede că ar fi nevoie de măcar un an și jumătate pentru a se crea o armată de profesioniști așa cum este necesar.

”Nu putem reintroduce stagiul militar obligatoriu pentru că nu mai este nevoie. Avem o apărare colectivă asigurată de NATO cu elemente românești și cu elemente neromânești. Nu se mai pune problema, dar lipsea din legislație voluntariatul din patriotism. Era nevoie de o astfel de lege dacă ea e bine făcută”, a mai adăugat Teodor Atanasiu.

”Inițiativa care vine de la domnul Dușa de la Minister mi se pare o lege bună pentru că e un serviciu care se desfășoară pentru șase luni, iar voluntariatul înseamnă că se înscriu doar cei care doresc. Am înțeles că vor fi și remunerați pentru cele șase luni. În plus, armata are nevoie și de rezerviști care să fie capabili și care să aibă o oarecare instrucție militară”, a declarat într-o intervenție telefonică Mihăiță Calimente. Acesta a mai precizat că din discuțiile pe care le-a avut cu Dușa va exista o soldă, probabil în valoare de 1000 de lei.

 
Teodor Atanasiu, despre stagiul militar voluntar