Atac la Iohannis din tabăra PSD: "Președintele e lipsit de diplomație. Are vederi înguste"

Publicat: 13 03. 2015, 16:26

Klaus Iohannis a declarat, în cadrul unui interviu pentru presa din Polonia că “România are nevoie de alt guvern”. Președinte consideră că țara are nevoie de un executiv mai eficient și cu o viziune pe durată mai îndelungată.

În acest context, edilul Craiovei Lia Olguța Vasilescu a afirmat că șefului statului îi lipsește diplomația.

„Când ești președinte de țară și tot ce înțelegi din diplomație este să spui în străinătate că România nu e guvernată eficient, arată ce vederi înguste ai și câtă valoare dai imaginii statului pe care îl conduci, peste hotare… Nu puteai tu să îl injuri pe Ponta în România, dacă tot îți displace? Trebuia să te duci până în Polonia? Și când mă gândesc că unii îmi spuneau că l-au votat pe Iohannis că e diplomat!”, a scris Lia Olguța Vasilescu pe Facebook.