Asumarea răspunderii pe măsurile fiscale, capcana PSD în care a picat PNL-ul. Dan Vîlceanu: „Am dat un vot în orb” (VIDEO)

Publicat: 04 09. 2023, 23:26
Deputatul Dan Vîlceanu, fost secretar general al PNL. Sursă foto: Inquam Photos / Ilona Andrei

Deputatul PNL Dan Vîlceanu a declarat luni, pentru B1 TV, că PSD le-a întins o cursă liberalilor înaintând propunerea ca Guvernul să-și asume răspunderea în Parlament pe măsurile fiscale. Iar conducerea extinsă a PNL tocmai a acceptat „în orb” această procedură.

Explicațiile au venit în cadrul emisiunii „Actualitatea”, moderată de Tudor Mușat pe B1 TV.

Asumarea răspunderii, capcana întinsă de PSD PNL-ului

„Unul dintre răspunsurile pe care toată lumea le aștepta a fost de ce era nevoie de procedura asta. În condițiile în care ai un guvern susținut de aproape 70% din Parlament, de ce e nevoie să angajezi răspunderea în Parlament?
Până la urmă, au fost atâtea și atâtea situații în care, când a fost nevoie să discuți repede în Parlament o lege, lucrul ăsta s-a întâmplat.

De fiecare dată când a fost vorba de măsuri fiscale sau bugetare, cum a fost Ordonanța Austerității, s-a apelat la Ordonanță de Urgență care îți permite, când e o urgență, să intre imediat în vigoare prevederile respective.

Și atunci am pus întrebarea de ce angajarea răspunderii. Dl Ciucă mi-a spus că a discutat cu ministrul Justiției (Alina Gorghiu de la PNL) și că numai așa e constituțional, pentru că sunt măsuri fiscale și… Evident că am pus întrebarea cu toții: ”și Ordonanța 16 de anul trecut n-a fost cu măsuri fiscale? Aia n-a fost constituțională?” Sau anul acesta Ordonanța Austerității la fel…

Ideea e următoarea și PSD face un joc extrem, extrem de abil în momentul acesta, abil pentru cine nu-și dă seama. Noi ne-am dat seama cam toți în partid, de asta a fost opoziția pe care a observat-o presa.

Practic PSD ne pune pe noi, liberalii, în situația de a alegere înpre oameni, cetățenii României sau electoratul nostru, oamenii care ne-au votat, și proprii miniștri.

Adică în momentul în care se face procedura angajării Guvernului, tu nu votezi în cadrul procedurii. Opoziția va depune o moțiune de cenzură, dacă va strânge semnăturile, și trebuie să voteze moțiunea ca să nu intre în vigoare pachetul respectiv de măsuri. Și tu, ca parlamentar PNL, trebuie să alegi între oamenii care te-au votat, între liberali, și miniștrii tăi. Ce trădezi? Colegii din Guvern sau propriul electorat?

Mai e un lucru. Nu poți să spui apoi: ”Noim liberaliim nu am vrut””, a declarat deputatul PNL.

Vîlceanu (PNL): Noi nici nu cunoaștem măsurile fiscale

Acesta a mai susținut că Guvernul din care liberalii fac parte urmează să-și asume în Parlament răspunderea pe niște măsuri fiscale pe care liberalii nici nu le cunosc încă. La ședința conducerii PNL de azi, „noi am dat un vot în orb”.

„Am votat angajarea răspunferii și când va ajunge proiectul acolo n-ai ce să faci. Ori votezi moțiunea de cenzură, ori nu”, a mai precizat Dan Vîlceanu.