Trei foşti miniştri ai Justiţiei sunt chemaţi în Parlament să dea explicaţii cu privire la arhiva SIPA.
Comisia parlamentară de anchetă care trebuie să clarifice aspectele ce ţin de desfiinţarea Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie îi va audia marţi pe Mona Pivniceru, Rodica Stănoiu şi Robert Cazanciuc.
Audierea celor trei este programată să înceapă la ora 9.30.
Preşedintele Comisiei, senatorul Viorel Salan, a precizat, luni, că şi ceilalţi invitaţi – Ionuţ Niţă, Gabriel Tănăsescu şi Nicolae Tiliban – au confirmat prezenţa la comisie, scrie Agerpres.
Viorel Salan a afirmat săptămâna trecută că existenţa unor anumite neîndepliniri legale vizând documentele clasificate din arhiva SIPA rezultă atât din corespondenţa comisiei cu diverse instituţii, dar şi din declaraţiile celor audiaţi.