Aplicația TikTok ar putea fi interzisă pe telefoanele de serviciu ale funcționarilor români. Decizia va fi luată săptămâna viitoare. Explicațiile ministrului Sebastian Burduja (VIDEO)

Aplicația TikTok ar putea fi interzisă pe telefoanele de serviciu ale funcționarilor români. Decizia va fi luată săptămâna viitoare. Explicațiile ministrului Sebastian Burduja (VIDEO)
Sursa foto: Pixabay.com

Sebastian Burduja (PNL), ministrul Digitalizării, a declarat joi, pentru B1 TV, că miercuri, 17 mai, se va întruni Consiliul Operativ de Securitate Cibernetică, iar acesta va decide dacă e necesar să se interzică aplicația TikTok pe dispozitivele funcționarilor.

TikTok este deţinută de compania chineză ByteDance și există temerea că guvernul de la Beijingul ar putea colecta datele utilizatorilor și, astfel, să-şi promoveze interesele. Este și motivul pentru care în mai multe țări deja a fost interzisă folosirea TikTok de către angajații instituțiilor.

În cazul în care Consiliul va lua o decizie similară, a precizat Burduja, „interdicția va fi destul de rapid aplicată. În câteva zile am dori să o avem implementată”.

Ministrul a ținut să precizeze că e exclus să se interzică aplicația pentru toți cetățenii români.

Declarațiile au fost făcute în cadrul Știirlor B1 TV, prezentate de Gabriela Mihai.

Burduja, despre posibila interzicere a TikTok în instituțiile din România

„Noi am desfășurat o analiză proprie, am sesizat instituțiile din arcul guvernamental care se ocupă cu securitatea cibernetică și, de asemenea, am solicitat Consiliului Operativ de Securitate Cibernetică să se întrunească. El a fost convocat de Administrația Prezidențială pentru miercurea viitoare. Asta înseamnă că pe 17 mai, de la orele 14.00, va avea loc reuniunea acestui Consiliu și, în baza reuniunii, vom putea să avem o decizie clară cu privire la această aplicație.

Vreau să liniștesc pe toți cei care se gândesc că le vom interzice accesul în această aplicație în calitate de cetățeni. Nu avem în vedere o asemenea măsură. Ea poate fi aplicată, dacă acest Consiliul va decide în acest sens, doar pentru acele dispozitive aferente funcțiilor publice, funcționarilor publici, deci instituțiile de stat”, a declarat Sebastian Burduja.

El a explicat apoi factorii analizați: „Luăm în calcul această posibilitate, pe de o parte, pentru că alte instituții de nivel internațional, de la Comisia Europeană la diverse state membre, au luat o măsură similară și, de asemenea, pe analizele de până acum suntem foarte atenți ce date colectează această aplicație de la utilizatori, dacă sunt date strict necesare funcționării aplicației sau și alte date din dispozitivele utilizatorilor, respectiv ce se întâmplă cu aceste date, dacă se transmit mai departe și dacă în jurisdicția din care provine această aplicație, în urma unor solicitări guvernamentale de exmeplu, compania va fi obligată sau nu să pună la dispoziția guvernului respectiv datele utilizatorilor”

Burduja a precizat apoi că dacă o astfel de decizie de interzicere a TikTok va fi luată, parlamentarii, de exemplu, vor putea să folosească în continuare aplicația, dar doar de pe dispozitivele personale.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)
21:43 - Nicușor Dan îi îndeamnă pe bucureșteni să voteze și la referendum: “De trei ori DA!”/ „Ca primar, o să insist să avem niște standarde de cost, astfel încât lucrurile să fie cât mai echilibrate între sectoare” (VIDEO)
21:33 - Drama românilor din Valencia, la o lună după ce furtuna a distrus tot. „Nu mă gândeam că în Spania nu primeşti ajutor imediat”
21:09 - Drulă: Noi am vrea o alianță de dreapta dacă Bolojan preia PNL, cum spune toată lumea pe la colțuri / Programul PNL nu are nimic liberal, numai din astea ca la Ceaușescu / Nu cred ce spune Ciolacu, cred că el vrea toată puterea (VIDEO)
20:56 - Nicolae Ciucă: “Doar PNL poate sparge blatul toxic dintre PSD și AUR în turul I. Vă dau o veste, PSD va pierde încă o dată alegerile prezidențiale” / “Acest obiectiv a ajuns să fie obsesiv pentru ei” (VIDEO)
20:52 - Ciolacu: Am ajuns la Budapesta, unde vineri are loc o întâlnire decisivă pentru aderarea deplină a României la Schengen. Demersul nu e al vreunui partid anume, ci este al României
20:46 - Votarea va începe de vineri, în diaspora. Ce acte de identitate trebuie să aibă alegătorii la ei pentru a putea vota
20:33 - Nicolae Ciucă: „Viziunea mea de președinte cuprinde o nouă viziune cu privire la mediul rural”. Care sunt obiectivele pentru următorii ani: „Toate gospodăriile să aibă acces la apă până în anul 2028” (VIDEO)
20:05 - Rareş Bogdan: „Ciucă, în mod normal, azi, dacă ţara asta ar funcţiona cum trebuie şi dacă oamenii ar fi informaţi şi nu s-ar lăsa manipulaţi, ar fi la scorul pe care îl va avea în turul 2, adică peste 65%” (VIDEO)
19:58 - Nicolae Ciucă: Proiectul meu de țară prevede un parteneriat real cu comunitățile locale pentru a duce soluțiile liberale acolo unde este cea mai mare nevoie de ele (VIDEO)