Aplauze în picioare pentru Adrian Năstase. Victor Ponta, la Congresul PSD: Salut călduros prezența lui Iliescu, Geoană și Năstase

Aplauze în picioare pentru Adrian Năstase. Victor Ponta, la Congresul PSD: Salut călduros prezența lui Iliescu, Geoană și Năstase

Premierul Victor Ponta a spus, vineri, la Congresul PSD, că este foarte bucuros că foștii lideri ai partidului au venit la acest eveniment și a adresat salutări călduroase fostului președinte Ion Iliescu, fostului candidat la prezidențiale Mircea Geoană și fostului premier Adrian Năstase.

„Salut cu căldură prezența celor care au pus bazele acestui partid, precedesorii mei, Ion Iliescu, Oliviu Gherman, Mircea Geoană, Adrian Năstase”, a spus Ponta.

Dacă Ion Iliescu a primit ropote de aplauze timp de câteva zeci de secunde, fostul premier Adrian Năstase a fost chiar mai apreciat. În momentul în care Victor Ponta l-a salutat pe Adrian Năstase, toți cei prezenți s-au ridicat în picioare și l-au aplaudat cu pasiune pe fostul premier.

Social democraţii s-au reunit vineri în prima zi a Congresului PSD, la care se va decide noul preşedinte al partidului, dar şi preşedintele executiv şi cel de onoare. Miza pentru aceste funcţii nu este prea mare, potrivit analiştilor politici, asta având în vedere că, cel mai probabil, Ponta îşi va revendica din nou şefia formaţiunii, iar Liviu Dragnea va fi ales preşedinte executiv. La această oră are loc faza pe ateliere, la Parlament. (Detalii AICI)

Victor Ponta, la Congresul PSD

Embed:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`