Apel INCENDIAR în PNL: Bugetul SRI să fie TĂIAT la „minimul necesar funcţionării”

Publicat: 15 01. 2017, 09:08
foto: Bugetul.ro

Bugetul SRI ar trebui îngheţat sau chiar redus la un minim necesar funcţionării, este opinia fostului deputat PNL Radu Zlati, care face apel la parlamentarii liberali în acest sens.

Deşi se declarată patriot, Zlati susţine că instituțiile de forță în statul român sunt supradimenzionate. "Sunt unul dintre cei care cred că, în lipsa unui control eficient din partea societății civile (asta însemnând și un control parlamentar adecvat) a da mai mulți bani serviciilor secrete înseamnă doar a mări o putere care, necontrolată, poate fi tot atât de bine folosită în bine ca și în rău. Bonus: această folosire în rău a puterii serviciilor secrete este deja o practică și nu de azi, de ieri", scrie fostul deputat pe blogul său.

Zlati afirmă că recentele dezvăluiri ale lui Sebastian Ghiță, suspendarea și anchetarea generalului Coldea "întăresc presupunerile că, nu doar într-un singur caz, SRI a interacționat cu structuri economice, juridice și politice și din media influențândprocese decizionale în care, prin legea de organizare a SRI, amestecul instituției era indeziderabil". "Mai mult, acest amestec s-a realizat conformunor obiective care, la ora actuală, este foasrte neclar în ce măsurăaparțineau generalului Coldea personal și în ce măsură erau ale instituției (în cel de al doilea caz, mi se pare o intruziune mult mai gravă decât faptul că o persoană cu greutate dintr-un serviciu secret are o agendă politică personală). Nu este treaba SRI să se amestece nici în chestiunile interne ale partidelor, nici în managementul unei instituții media, nici în deciziile magistraților, nici în activitatea procurorilor – dincolo de cadrul rigurosinstituit prin lege", mai scrie Radu Zlati.

"Acestea fiind zise, adresându-mă colegilor parlamentari liberali, afirm cu tărie faptul că personal consider că, pe fondul scandalurilor care întinează (dar nu fără motive cu miros de verosimilitate…) imaginea SRI, solicitarea din partea serviciului a unui buget de două ori mai mare (așa cum a apărut informația în presă) reprezintă un afront la adresa societății românești. Cred că, cel puțin până la clarificarea bănuielor majore asupra felului în care SRI înțelege să interacționeze cu societatea românească, bugetul instituției ar trebui înghețat, sau chiar adus la minimul necesar funcționării. Mai bine un SRI funcționând cu luminile în faza de avarie, decât o Românie în care democrația și statul de drept lasă loc secreto-arhiei și statului de drepți", afirmă fostul deputat.