Antonescu: Venirea lui Dugulescu în PNL, un câştig mai mare decât cel simplu, aritmetic

Publicat: 20 04. 2012, 11:27

Liderul PNL, Crin Antonescu, a comentat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, venirea lui Marius Dugulescu în partidul pe care îl conduce.

“Am fost bucuros la aflarea deciziei sale. Deşi exista un alt program pentru astăzi, am dorit să împărtăşim acest moment cu toţii. E un om cu o imagine personală şi, cred, a celor mai mulţi dintre timişorenii care l-au votat. Nu i se poate reproşa corupţie, trafic de interese, demagogie şi înşelarea oamenilor. Este un câştig din partea PNL, un caştig mai mare decât cel simplu, banal, aritmetic sau un vot pentru o moţiune de cenzură”, a declarat Antonescu pentru presă.

Liderul PNL a ţinut să specifice că nu s-au purtat negocieri cu privire la transferul lui Marius Dugulescu de la PDL. “Oamenii au luat o hotărâre, am decis să mergem împreună fără condiţii, fără negocieri”, a mai precizat Antonescu.  

Transferul lui Marius Dugulescu la PDL a fost anunțat vineri, în cadrul unei conferințe de presă de la  Timișoara.