Antonescu, la Congresul PNL: Înființarea USL-ului a fost o decizie grea, o alianță greu de explicat, dar nu mai puțin necesară

Antonescu, la Congresul PNL: Înființarea USL-ului a fost o decizie grea, o alianță greu de explicat, dar nu mai puțin necesară

Fostul șef al PNL, Crin Antonescu, a făcut un bilanț al mandatului său în fața Congresului, sâmbătă, vorbind despre necesitatea la vremea actuală de a înființa USL alături de PSD.

”A fost o decizie foarte grea, aceea de a constituia o alianță fără precendent în istoria politicii din România, o alianță greu de explicat, de justificat, de construit, dar nu mai puțin necesară pentru că era cerută de o mare parte a opinii publice, inclusiv de o mare parte a electoratului nostru – era necesară din nou pentru evitarea instituirii unui partid-stat și pentru a apăra democrația românească de un regim din ce în ce mai abuziv„, a spus Crin Antonescu.

”Vorbesc de USL, un proiect uriaș care, chiar dacă a eșuat, a fost o șansă pe care noi am socotit că nu avem dreptul să o încercăm. Am luat această decizie toți, foarte mulți au avut chiar un câștig practic din ea. Eu, ca președinte, mi-am asumat public acest proiect, în întregime, și până la capăt”, a completat fostul președinte liberal.

A doua zi a Congresului PNL a debutat, sâmbătă, în prezența a aproximativ 1.500 de delegați și a invitaților din partea  PDL ș a Forței Civice. Liberalii își vor alege în lucrările celei de-a doua zi a congresului noua conducere, cu candidaturile pentru funcția de președinte ale lui Klaus Iohannis și Ioan Ghișe.  (Detalii AICI)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)
21:55 - Din ce este făcută celebra ciocolată Dubai, care s-a viralizat pe TikTok. 200 de grame din acest desert costă 50 de lei