Antonescu, după ședința BPC: Am propus Congres pe 23-24 februarie. În PNL nu e loc pentru mine şi Chiliman în acelaşi timp

Antonescu, după ședința BPC: Am propus Congres pe 23-24 februarie. În PNL nu e loc pentru mine şi Chiliman în acelaşi timp

Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marți, că s-a propus excluderea a doi politicieni din cadrul Partidului Național Liberal.

„La ședința BPC s-au discutat două teme: numirea secretarilor de stat ai PNL și două propuneri de excludere, a primarului Cherecheș din Baia Mare, făcută de biroul județean Maramureș, și a deputatului Octavian Bot, făcută de președintele organizației Bihor”, a declarat Antonescu.

De asemnea, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat  că propunerea sa este ca Delegaţiei Permanente a partidului, ce ar putea avea loc peste o săptămână, să îi fie propusă organizarea congresului extraordinar al formaţiunii în 23-24 februarie. Antonescu a spus că doreşte ca acest congres să fie „clarificator” din multe puncte de vedere.

„Am propus Biroului Politic, și am rugat chiar și în lipsa mea să propună Consiliului Național Executiv propunerea unui Congres Extraordinar al PNL, un congres a cărui dată eu am propus-o undeva între 23-24 februarie”, a precizat liberalul.

Totodată,  Antonescu, a declarat, luni, că nu este loc în partid pentru el şi pentru Andrei Chiliman în acelaşi timp, iar Congresul trebuie să decidă între el şi primarul Sectorului 1, având în vedere acuzaţiile aduse de acesta la adresa conducerii formaţiunii.

„Excluderea domnului Chiliman nu a mai fost cerută de nimeni. (…) Nu se poate însă ca după ce vom avea un congres clarificator în multe privințe, să rămânem în același partid ,  eu și domnul Chiliman. Fie congresul hotărăște că toată conducerea PNl, în frunte cu mine, a transformat un partid pro-occidental într-un partid ex-sovietic, și plec eu, fie domnul Chiliman lovește în mod trădător în partid, și pleacă el”.

Crin Antonescu: Nu e loc și pentru mine și pentru Chiliman în PNL

Embed:

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)