Antonescu, despre suspendarea președintelui: Număr de circ modest, Tăriceanu va constata că Ponta nu îl susține (VIDEO)

Antonescu, despre suspendarea președintelui: Număr de circ modest, Tăriceanu va constata că Ponta nu îl susține (VIDEO)
Foto: B1 Tv

Fostul lider PNL Crin Antonescu a declarat, luni, că demersul lui Călin Popescu Tăriceanu de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu este „un număr de circ destul de modest”.

„Este un număr de circ destul de modest, circ electoral, prezentat de domnul Tăriceanu şi care se va termina jalnic. Cu alte cuvinte, eu am convingerea că nici PSD nu va susţine acest demers, şi păgubiţii afacerii vor fi domnul Tăriceanu şi, ca de obicei, Antena 3, care se încinge foarte tare să demonstreze cine este băsist şi cine nu este băsist”, a comentat Crin Antonescu.

Antonescu a mai spus că Tăriceanu va constata că „domnul Ponta şi PSD nu susţin suspendarea”.

„Sigur, nu o să îi poată declara băsişti, şi o să schimbe subiectul”, a mai spus Antonescu.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat, luni, că a început demersurile pentru a prezenta liderilor grupurilor parlamentare, atât din Senat, cât şi din Cameră, iniţiativa legată de suspendarea preşedintelui Traian Băsescu.

Crin Antonescu, despre suspendarea președintelui

Urmăriți B1TV.ro și pe
`